A lasat Elvetia pentru Maramures!

A lasat Elvetia pentru Romania, dupa ce s-a indragostit iremediabil de Maramures. A avut curajul sa treaca peste greutatile inerente de aici si, mobilizand o intreaga comunitate de pasionati din lume, a salvat de la inchidere mocanita de pe Valea Vaserului, singurul tren de linie ingusta din Europa care inca mai transporta busteni cu locomotive cu abur. La 49 de ani, elvetianul Michael Schneeberger a redescoperit bucuria lumii modeste, dar fascinante din nordul tarii si traieste o noua viata in Romania.

Este ora 8.00 si miroase a lemn proaspat taiat. La marginea Viseului de Sus, zeci de localnici asteapta sosirea mocanitei, batranul trenulet cu aburi care ii duce sus, pe munte, la inceputul fiecarei saptamani. Sunt inarmati cu saci de cartofi, paine si multe alte merinde ce trebuie sa le ajunga pana sambata, atunci cand vor cobori. Altii cara drujbe si canistre de motorina, iar o batrana tine un purcelus in zgarda unei sfori. Discuta in grupuri despre ultimele evenimente. Printre localnici, cativa turisti admira tabloul diminetii in limba lui Goethe. Pentru multi dintre ei, e doar inceputul unei experiente unice. Au venit tocmai din Germania pentru a redescoperi in Romania farmecul vietii simple si poti ghici in ochii lor bucuria regasirii.

Zumzetul matinal este spart brusc de un suierat ce razbate in ecouri pe toata Valea Vaserului. Dinspre zona de triaj a garii feroviare forestiere Viseul de Sus isi face aparitia invaluita in aburi mult-asteptata mocanita. Trenul, format din doua vagoane de calatori, dintre care unul deschis, cu bancute pentru turisti, urmate de cateva vagoane-platforma pentru busteni, este tras de “Cozia 1”, o locomotiva model anii ‘30, care pufaie prin toate incheieturile.

Inainte de a parasi Viseul, trenuletul valseaza lenes printre casele de la marginea localitatii, agatandu-i  pe ultimii muncitori. Merge incet, cu doar 10 kilometri la ora, insa zgomotul fiarelor care se taraie pe sina imperfecta e teribil. Viteza scade pe masura ce urcusul devine din ce in ce mai greu. Simti eforturile micii locomotive prin fumul si cenusa aprinsa pe care le azvarle cu pofta.

E singurul mijloc de transport pe vale

Mocanita lasa in urma civilizatia si intra pe un taram pe care cei mai multi dintre intrusi l-au admirat doar prin calendare. Nu exista semnal la telefonul mobil, acces rutier, buticuri, terase cu racoritoare sau vanzatori de suveniruri. Pare un univers paralel, unde timpul s-a oprit in loc. Pufaiala locomotivei sperie teribil cativa cai semi-salbatici, aflati intr-o poienita de pe malul raului.

Deranjat, un vultur isi ia zborul de pe o creasta. Turistii sunt fascinati. Alearga dintr-o parte in cealalta a  vagonului, in incercarea de a surprinde imaginile. “E fantastic. Nu pot exprima in cuvinte ceea ce simt. Stiu doar ca ma voi intoarce aici si anul viitor si-mi voi aduce toti prietenii”, ne marturiseste Ralf Emde, un neamt de 32 de ani.

In spate, muncitorii par impasibili. Unii servesc micul dejun chiar pe platformele de busteni, acolo unde calatoresc, iar altii joaca table sau carti. Pentru ei, Valea Vaserului este doar a doua casa.

De 40 de ani conduce mocanita pe Valea Vaserului

Vasile Ivancsuc (foto) lucreaza de peste 40 de ani ca mecanic pe locomotivele cu abur de pe Valea Vaserului. Nascut in catunul de la Faina, omul este pe buletin mai tanar decat in realitate. “Am venit pe lume pe 24 decembrie 1937, dar iarna grea nu i-a lasat pe ai mei sa coboare in Viseu. M-au inregistrat abia dupa Anul Nou, asa ca la primarie apar nascut pe 1 ianuarie 1938”, spune razand cel mai respectat mecanic de aici. In 1990 a iesit la pensie, insa n-a putut sa stea departe de Valea Vaserului. Acum conduce cea mai iubita locomotiva de la Viseu, “Mariuta”. Fabricata la Berlin in 1910, aceasta a zacut pana in 2003 la Muzeul Satului din Bucuresti, dupa care a fost cumparata de patronul elvetian, restaurata la Cluj si pusa iar pe sine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE