„Colegul nostru Corneliu Olar a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească!”, a notat Grupul Parlamentar PNL din Camera Deputaților.
În vârstă de 62 de ani, Corneliu Olar se lupta de mai mult timp cu o boală incurabilă. În urmă cu doi ani, s-a dus în Parlament pentru a participa la votul moțiunii, deși era grav bolnav. Pentru gestul său a fost aplaudat de colegi, informează alba24.ro.
Corneliu Olar era considerat deputatul Țării Moților, reprezentând cea mai importantă voce a oamenilor din această zonă la București. A fost inițiatorul mai multor legi menite să îi ajute pe moți, printre care una care se numește chiar Legea Moților.
„Cu adâncă tristețe vă anunțăm decesul colegului nostru Corneliu Olar – Deputatul Moților. Încă nu s-a inventat dicționarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea și atașamentul pe care Corneliu Olar le-a avut față de Țara Moților, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă. Dumnezeu să-l odihnească”, au transmis reprezentanții PNL Alba.
„Trăiască România! Trăiască Țara Moților! Vă doresc tuturor, din toată inima, sănătate deplină, bucurie și împliniri!”, scria la 1 decembrie 2021, de Ziua Națională, Corneliu Olar pe pagina de Facebook.
Grav bolnav, Corneliu Olar a fost, în ultima perioadă, internat într-un spital din București, dar, de curând, a fost transferat la Alba, pentru a fi mai aproape de familie.
FOTO: Corneliu Olar – Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_33f5876c30c93abb6cbf37d6e42590b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_78ad5dc1bade266681cc7c2ce7a2a9f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9f6673ef48570af47e4b7e2aafa799f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_fd06d49cb5c0352f0168be51ba5ac04d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c1aeef158c72062f82be7e8f52841a32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_b4b1c360546c7d060c32a082051d8f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.