Totul s-a întâmplat pe strada Lunca Corbului din sectorul 3 al Capitalei.  Valentin şi iubita sa, Eugenia, stăteau de vorbă în maşina bărbatului. Din senin lângă autoturism şi-au făcut apariţia şapte bărbaţi care i-au luat la înjurături.
Speriat, Valentin şi-a sunat mai mulţi prieteni, printre care se afla şi Laurenţiu. Aceştia au venit imediat în ajutorul amicului lor. Nu a durat mult şi cele două găşti s-au luat la bătaie, moment în care, ca din senin, o maşină Dacia Papuc a apărut pe stradă şi l-a izbit în plin pe Laurenţiu.  Imediat după incident şoferul s-a făcut nevăzut. Dus de urgenţă la spital, bărbatul de 36 de ani, a murit.
Poliţiştii şi procurorii criminalişti l-au găsit, ieri, pe bărbatul care a fugit după ce l-a lovit mortal pe Laurenţiu. Acesta le-a povestit oamenilor legii că a dezmembrat maşina morţii şi a aruncat piesele pe un câmp în speranţa că nu va fi prins.  Ucigaşul, care nici măcar nu avea permis de conducere, a fost reţinut pentru omor calificat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.