Actorul a murit duminică într-un spital din Chicago, după ce a fost internat pentru o perioadă lungă de timp, a anunțat managerul său, Paul Martino. Steppenwolf Theatre Company a anunţat că Mahoney a murit „din cauza unor complicaţii, el fiind bolnav de cancer”.

Mahoney a avut un umor incredibil, transmințând voioșia sa pe micile ecrane. Pe lângă cariera remarcabilă în teatru, telespectatorii își vor aminti cu plăcere de rolul  pe care actorul l-a avut în „Frasier”, interpretându-l pe Martin Crane. Serialul a fost difuzat în 11 sezoane din 1993 până în 2004.

John Mahoney a câştigat în 2000 premiul Sindicatului actorilor americani pentru acest rol, şi a fost nominalizat la două premii Emmy şi două Globuri de Aur.

 

În 2004, într-un interviu pentru Chicago Tribune, actorul spunea că preferă teatrul televiziunii: „Nu-mi pasă dacă nu voi mai fi în faţa unei camere vreodată”. Şi-a împrumutat de asemenea vocea pentru mai multe proiecte animate, inclusiv pentru „Atlantis: The Lost Empire”, „The Iron Giant” şi „Antz”.


VIDEO EXCLUSIV/Incursiune într-o lume controversată: am stat o noapte la MISA. Cum trăiesc yoghinii din așezămintele spirituale


 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.