Fiul lui Paul Everac, Eugen Constantinescu, a confirmat decesul dramaturgului pentru Q Magazine. Acesta a declarat că Paul Everac a murit marţi dimineaţa, în jurul orei trei, la un spital din Bucureşti. El suferea de mai bine de şapte ani de cancer la prostată.
Familia doreşte să îl înhumeze la cimitirul Bellu din Capitală, deşi, în timpul vieţii, Paul Everac şi-a amenajat un cavou în localitatea argeşeană Podul Dâmboviţei, acolo unde a trăit în ultima perioadă.
Paul Everac, dramaturg contemporan extrem de prolific, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu s-a născut în Bucureşti la 23 august 1924. Cariera şi-a început-o cu un poem dramatic scris în 1948, numit "Robinson". Cu piese ca "Paharul cu sifon", "Baletul electronic", "A cincea lebădă", "Beția Sfântă", "Salonul" sau "Cartea lui Ioviță" are un succes, dar cu "Un fluture pe lampă", "Viața e ca un vagon" sau "Piatră la rinichi" reuşeşte să câştige publicul şi să înregistreze mari recorduri de reprezentații și audiență.
Pe lângă articolele sale din presa literară, Paul Everac a scris şi în cotidiene ca "Scânteia". Dramaturgul, promovat de regimul comunist, este cunoscut, de asemenea şi pentru scenarile sale, piesele radiofonice şi traducerile pe care le-a realizat.