Prinţesa Maria Petrovna Galitzine, care după căsătorie a devenit Maria Singh, a încetat din viață în oraşul Houston, SUA, pe 4 mai, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 32 de ani, conform necrologului său.

Aceasta era fiica prinţului Piotr Galitzine şi a prinţesei Maria-Anna Galitzine. Tânăra prințesă a fost înmormântată pe 8 mai, în secţiunea ortodoxă a cimitirului Forest Park Westheimer din Houston.

Un purtător de cuvânt al Ligii Împăratului Carol – o organizaţie dedicată împăratului Carol I al Austriei, care a domnit în Austro-Ungaria din 1916 până în 1918 – a confirmat aceste informaţii.

Maria Galitzine s-a născut în Luxemburg şi şi-a petrecut copilăria în Rusia, la Moscova, unde a studiat la Şcoala Germană. După absolvire, s-a mutat în Belgia şi şi-a continuat studiile la Colegiul de Artă şi Design. Apoi, aceasta a început să lucreze ca designer de interioare în oraşele americane Chicago şi Houston.

În 2017, prinţesa Maria Galitzine s-a căsătorit cu Rishi Roop Singh, un maestru bucătar din Houston. Cei doi au împreună un fiu, Maxim, în vârstă de 2 ani.

Statutul ei princiar este asigurat de ambele ramuri ale familiei sale. Tatăl ei este un aristocrat rus, iar mama ei este fiica arhiducelui Rudolf al Austriei, care a fost cel mai tânăr fiu al împăratului Carol I al Austriei şi al împărătesei Zita de Bourbon-Parma, datorită cărora Maria Galitzine a fost considerată o descendentă a dinastiei Habsburg.

Citeşte şi:

Cum arată lupta cu COVID-19 într-un spital din Chicago. Asistentă medicală româncă: „Am crezut că sunt condamnată la moarte. Acum, vrem să privim lucrurile altfel”

Iubirea de oameni, mai presus decât frica de coronavirus. Povestea unei femei din Bârlad, ”îngerul păzitor” al celor bătrâni și necăjiți

Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
PARTENERI - GSP.RO
Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
PARTENERI - PLAYTECH.RO
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI