„La primărie avea loc în acea seară o reuniune a responsabililor de asociaţii. Ieşind, au auzit zgomot în toalete, dar nu le-a acordat a prea multă atenţie, au închis uşa după ei”, a declarat primarul.

Când nefericita turistă a înţeles că este închisă în clădire, a aprins luminile pentru a atrage atenţia, dar nu a fost remarcată de nimeni. În disperare de cauză, britanica a lipit în exteriorul unui geam de deasupra uşii un mesaj într-o franceză aproximativă în care anunţa că este închisă în toaletă şi întreba dacă este posibil să se deschidă uşa. În cele din urmă, femeia a adormit în fotoliile din holul primăriei.

În final, femeia a fost „scăpată” de primarul Paul Rumbach sâmbătă dimineaţa, după ce o farmacistă a dat alarma în momentul în care a remarcat afişul.

Turista a povestuit ruşinoasă că a văzut inscripţia „Hotel de ville” (primărie – n.r.) şi a crezut că este vorba despre un hotel în care şi-ar putea petrece noaptea. Primarul localităţii spune că se gândeşte ca pe viitor să traducă primărie şi în engleză şi germană, pentru ca turiştii să nu mai treacă prin astfel de emoţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.