De profesie asistentă într-un azil, Gill Pharaoh locuia de-o viaţă în Londra şi era, la 75 de ani, o femeie în putere. Sănătoasă tun, britanica nu lua medicamente şi era extrem de activă, dar meseria pe care a avut-o i-a deschis ochii şi a făcut-o să realizeze ce înseamnă să îmbătrâneşti.
Îngrozită că organismul i-ar putea ceda la un moment dat şi că ar putea ajunge ca o legumă ori că şi-ar putea pierde sănătatea mintală, femeia a luat o decizie incredibilă. A hotărât să meargă la o clinică de sinucidere asistată din Elveţia, pentru a fi eutanasiată. În mod normal, o destinaţie finală pentru bolnavii în stadii terminale, instituţia medicală din Basel a reprezentat şi pentru Gill finalul problemelor.
“Am avut grijă de bătrâni toată viaţa mea. Întotdeauna îmi spuneam: «Eu nu îmbătrânesc. Nu cred că atunci când îmbătrâneşti este distractiv ». Acum ştiu că mă duc în jos. Iar situaţia nu se va mai îmbunătăţi. Nu vreau ca lumea să-şi aducă aminte de mine ca de o babă care abia merge pe stradă în baston. Şi am atâţia prieteni care, din păcate, sunt o povară pentru partenerii lor de viaţă. Ştiu că nu ar trebui să spun asta, dar, la vârsta mea, tot ce trebuie să faci este să îţi rupi şoldul şi eşti terminat”, a scris într-un interviu acordat înainte să moară.

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Știrileprotv.ro
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)