Locuinţa este situată în Ferentari, în fostele blocuri de nefamilişti, peste drum de Zăbrăuţi, care au devenit, după 1990, mici locuinţe pentru… familişti. Atât de mici încât oamenii au simţit nevoia, justificată, de a-şi mări spaţiile locative prin inventarea unor camera suspendate, înfipte în corpul imobilului, ca nişte “aripi”. Unii le folosesc drept balcoane acoperite, alţii le-au izolat termic şi chiar le locuiesc.

foto 2 - IMG_0237

Lucia Bădiţă trebuei să aştepte trei săptămâni până când Mircea Smarandache va scoate igrasia din pereţi

Primeşte ajutor gratuit pentru amenajarea locuinţei

“În decembrie, Moş Crăciun mi-a adus o veste excepţională: am primit o garsonieră unde să pot locui. Peste trei săptămâni cred că o să pot să mă mut”, ne-a spus Lucia Bădiţă mişcându-se vioi printre muncitorii care îi pun la punct garsoniera, care nu este, deocamdată, ceva care să te îmbie să o locuieşti.

foto 3 IMG_0234

Aceasta este baia

Spaţiul aparţine unei persoane vîrstnice care “s-a retras la ţară”, copiii acelei personae au casele lor, iar garsoniera, nelocuită, neîntreţinută, s-a umplut de mucegai. În aceste condiţii, înţelegerea este ca Lucia Bădiţă să se mute acolo şi, pe cât posibil, să o intreţină – în idea că omul sfinţeşte locul! Dar, de unde bani pentru renovarea garsonierei, dintr-o pensie de 550 de lei pe lună?

A făcut apel la Centrul de zi “Omenia”, care are specialişti pentru toate serviciile de care au nevoie pensionarii, inclusiv zidărie, zugrăvit, instalaţii sanitare, pe scurt, tot ce ar trebui pentru refacerea garsonierei din Ferenari, oricât ar fi de distrusă.

foto 4 - blocul Luciei - IMG_0245

Aşa arată blocul Luciei, cu unele camere înfipte de locatari în pereţii exteriori

blocul luciei - IMG_0231

Femeia a primit titlul de ”voluntarul anului 2016”

“Cred că în trei săptămâni facem spaţiul locuibil. Dăm jos totul, acoperim cu anti-mucegai, apoi dăm un glet şi izolăm bine la baie şi bucătărie, ca să nu mai miroasă, pentru că pivniţa cred că este inundată, apoi cu o lavabilă cu anti-mucegai şi gata! Se usucă şi este locuibilă!”, spune Mircea Smarandache, “omul bun la toate” de la “Omenia”.

Ajutorul pe care femeia îl primeşte în acest moment are o istorie. Lucia Bădiţă Secoşan este voluntar foarte activ în cadrul CARP ”Omenia”. Atât de mult a activat, încât a primit premiul ”voluntarul senior al anului 2016”. Pe principiul bine faci, bine găseşti, în decembrie, când a primit garsoniera şi şi-a pus problema cine o va ajuta să o amenajeze… a primit, la rândul ei, suport gratuit.

foto 5 - vedere din blocul luciei - IMG_0232

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.