Lisa Healey din Marea Britanie, care este în puşcărie de 11 ani pentru o crimă comisă în adolescenţă, este însărcinată în ultimile luni.
Acest lucru a fost posibil pentru că femeia a întreţinut relaţii sexuale cu iubitul său în timpul unei permisii de o zi.
O sursă secretă a declarat pentru presa locală că toată lumea a rămas uimită fiindcă e vorba de un lucru cu care nu s-au mai confruntat.
“Nu este o problemă disciplinară, însă nimeni nu se aşteaptă ca o femeia care este închisă pe viaţă să rămână însărcinată”, a declarat sursa.
Cu toate acestea doctorul închisorii David Davis a catalogat sarcina drept “revoltătoare”.
“Nu ar fi trebuit ca femeia să iasă din închisoare. Instituţia aceasta seamănă tot mai mult cu o tabără de vară”.
Femeia este pe cale să nască şi va fi transferată la o unitate specială pentru mame şi copii de unde va fi adusă înapoi în închisoare, în jurul anului nou, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Lisa este încarcerată pentru că în anul 1998, la vârsta de 15 ani, împreună cu o altă fată au jefuit, torturat şi axfisiat o femeie de 71 de ani. Cele două au fost acuzate de acte de cruzime şi condamnate la închisoare pe viaţă.