O femeie din Botoșani care leșinase într-un supermarket, a refuzat internarea în spital pentru că avea de făcut curățenia de Paște.
O femeie a leşinat într-un supermarket din Botoșani şi a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Clienţii magazinului şi angajaţii unităţii s-au panicat în momentul în care au observat că femeia de 61 de ani a leşinat printre rafturi, fiind solicitată imediat intervenţia cadrelor medicale de la ambulanţă prin intermediul serviciului 112, notează Monitorul de Botoșani.
Potrivit martorilor, la faţa locului s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă a SMURD, care i-a acordat femeii primul ajutor chiar la faţa locului, reuşind să o stabilizeze în scurt timp.
„Medicul i-a spus că a suferit o lipotimie şi ar trebui consultată la Urgenţe mai amănunţit. Ea le-a explicat însă cadrelor medicale că ar prefera să plece acasă, să îşi termine treburile şi pregătirea pentru Paşte, aşa că a semnat că refuză transportul şi a plecat acasă”, a spus unul din martorii incidentului.
Femeia şi-a cerut chiar scuze pentru situaţia creată, punând totul pe seama oboselii şi a faptului că a postit o perioadă mai îndelungată. Aceasta a promis, însă, că va merge la medicul de familie săptămâna viitoare, pentru un control mai amănunţit.