Incredibil! Un bărbat în vârstă de 72 de ani din Colorado a trăit aproximativ 30 de ani cu un cui în nas fără să-şi dea seama de existenţa acestuia.
În timp ce se afla în spital unde era supus unui test RMN, bărbatul a simţit o durere greu de suportat sub ochiul drept. Mare i-a fost mirarea când a văzut că în timp ce a tuşit, un cui de 3 centimetri i-a ieşit din nas. Bătrânul nu-şi poate explica existenţa cuiului în propriul nas, mai ales că nu-şi aminteşte să fi pierdut vreunul în timp ce lucra.
Chiar dacă timp de 30 de ani cuiul i-a fost un "prieten" care i-ar fi putut fi fatal, bărbatul s-a decis să-l înrămeze pentru a se uita la acesta în toate zilele pe care le mai are de trăit.