Incredibil! Un bărbat din Rusia a trăit fără să ştie timp de 68 de ani cu un glonţ în plămân. În vârstă de 80 de ani, Vasili Simonov din oraşul Togliati a rămas fără cuvinte când în urma unui test de rutină medicii i-au spus că are în plămânul drept un glonţ.

Pacientul a fost trimis  la un centru oncologic unde a fost supus unor teste MRI, iar medicul l-a întrebat înmărmurit dacă a fost în război, deoarece în plămânul său nu este altceva decât un glonte. Bărbatul a râs iniţial spunând că nu era decât un copil în acele vremuri, dar ulterior şi-a amintit  o întâmplare care  avut loc în copilăria sa când un prieten al lui a găsit pe stradă un cartuş de calibru mic, pe care el i l-a luat, după care şi l-a vârât pe nas. Bătrânul susţine că după aceea a încercat în zadar să-l scoată din nas, iar într-un final l-a aspirat în el, uitând până în prezent de existenţa acestuia.

„I-am întrebat pe doctori dacă o să mă opereze pentru a-mi scoate cartuşul. După ce s-au consultat între ei timp de mai multe ore, s-au decis să nu mă opereze sub nicio formă. La vârsta mea o asemenea operaţie ar fi periculoasă. Cred că o să trăiesc în continuare cu glonţul în mine,” a declarat Vasili, potrivit Descoperă.

Bărbatul care este însurat şi are patru copii, nu bea şi nu fumează, având o sănătate de învidiat pentru vârsta sa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.