Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, atenţionarea de ninsori şi viscol în judeţele Suceava şi Neamţ, în timp ce Capitala şi alte 35 de judeţe au intrat sub cod galben de ploi.
Azi şi mâine, în zona Moldovei, stratul de zăpadă va depăşi 10...15 cm, vor fi intensificări ale vântului de peste 70... 80 km/h, care va viscoli temporar ninsoarea. Va ploua abundent aproape în toată ţara şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25...30 l/mp, iar în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Moldovei şi în Dobrogea, izolat, 50 l/mp.
În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat de zăpadă, dar temporar vor fi şi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, dar şi în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.
Modificarea bruscă de anotimp a schimbat ieri planurile multor turişti aflaţi în circuite prin ţară. “Am plecat joi, din Breaza, împreună cu patru prieteni, într-o minivacanţă stabilită ad-hoc. După ce am vizitat Cimitirul Vesel şi ne-am plimbat cu mocăniţa, am pornit spre Vatra Dornei. Puţin după Borşa însă, ne-a prins zăpada. Am făcut cale întoarsă, pentru că nu aveam cauciucuri de iarnă”, ne-a povestit ieri Cristian, la puţin după schimbarea de plan “operată” de vreme.
Vestea bună însă o dau tot specialiştii ANM, care susţin că vom scăpa repede de temperaturile scăzute. “Nu e nimic anormal să avem parte de o astfel de vreme în această perioadă a anului. Chiar dacă temperaturile sunt cu 8... 10 grade mai scăzute decât mediile lunii octombrie, mercurul termometrului va începe să urce de joi. Începând de weekendul care vine vom avea, în medie, 12... 21 de grade Celsius”, a explicat pentru Libertatea Ana Păduraru, meteorologul de serviciu.
În Pasul Rotunda, din Munţii Rodnei, care leagă Bistriţa-Năsăud de Suceava, circulaţia a fost ieri blocată după ce a început să ningă şi să viscolească. Drumul nu este asfaltat, aşa că pe timp de iarnă se închide.
Jandarmii montani au dat avertizări că ninge abundent şi le-au recomandat tuturor celor interesaţi de traversarea DN 17D - Valea Mare - Pasul Rotunda - Cârlibaba să evite să facă acest lucru, stratul de zăpadă fiind deja în zonă de aproape 10 cm.
În Pasul Tihuţa, principala cale de acces din Transilvania spre Moldova traficul s-a desfăşurat normal; în schimb, Pasul Meştecăniş, situat între Vatra Dornei şi Suceava, a fost blocat total din cauza căderilor de zăpadă. (Raluca Nechiti)