In ultimul timp, tot mai multi proprietari de animale opteaza pentru petrecerea vacantei impreuna cu animalul de companie. Animalul aflat in vacanta se poata afla in situatii critice, atat la mare, cat si la munte.
Totul incepe cu pregatirea bagajelor, care, obligatoriu, trebuie sa cuprinda un vas pentru apa, un vas pentru mancare, zgarda, lesa si, atunci cand este cazul, botnita.
In functie de calea de transport aleasa, pregatirile sunt specifice. In cazul in care transportul se face cu trenul, animalul dv. are nevoie de un certificat sanitar-veterinar de transport, carnetul de sanatate completat la zi si taxa echivalenta unei jumatati de pret a unui bilet pentru adult (pentru un caine de talie medie si mare).
Pe langa bagajele obligatorii enumerate mai sus, ar fi bine ca pe tren sa aveti si o sticla cu apa, speciala pentru animalul dumneavoastra de companie. Referitor la hrana, aceasta va fi utilizata in functie de distanta si de durata calatoriei. Botnita va fi obligatorie pentru rasele care impun acest accesoriu.
In cazul transportului cu avionul, lucrurile se complica putin, intrucat in avion sunt acceptate doar animale de talie mica, „in contul bagajelor de mana”. Animalele de talie medie si mare vor fi transportate in cala de bagaje, in custi special amenajate, dupa o tranchilizare prealabila, recomandata si efectuata de medicul veterinar.
Atunci cand va petreceti vacanta in afara tarii e bine sa va interesati la compania aviatica pe care ati ales-o de conditiile de transport specifice companiei, cat si de conditiile de carantina impuse de tara de destinatie si de tarile tranzitate.
In cazul transportului international va fi eliberat obligatoriu un certificat sanitar-veterinar de transport international, in care se stipuleaza mijlocul de transport. Aceste certificate sunt eliberate de directiile sanitar-veterinare, prin inspectorii zonali, in baza atestarii sanatatii animalului de catre medicul curant. Ideal ar fi ca in cazul zborurilor foarte lungi, in care animalul dv. a calatorit in cala avionului, la destinatie sa fie consultat de un medic veterinar.
Cand calatoria se efectueaza cu masina, popasurile facute trebuie sa includa si animalul dv. de companie. Astfel, niciodata nu lasati masina la soare, cu geamurile inchise si cu animalul in interior. Intr-o masina aflata la soare, temperatura poate ajunge uneori si pana la 70 grade, moment in care animalul va suporta un soc termic, finalizat dramatic in 99% din cazuri.
La fiecare oprire, oferiti animalului dumneavoastra apa si posibilitate de miscare pentru rezolvarea problemelor fiziologice. Daca calatoria nu e mai lunga de 6-8 ore, evitati hranirea animalului, asigurandu-i doar hidratarea permanenta.
Daca sunteti totusi obligati sa lasati animalul in masina, parcati masina la umbra, cu geamurile intredeschise, pe parti opuse, pentru realizarea unei ventilatii corespunzatoare.
In general, aceste sfaturi sunt valabile si pentru cazurile cand transportul se face cu vaporul. In cazul croazierelor pe apa va trebui sa va asigurati de imposibilitatea accesului in apa prin salt de pe vas al cainelui dumneavoastra.
Respectand cateva reguli elementare, vacanta alaturi de prietenul dumneavoastra va fi lipsita de momente neplacute, uneori chiar dramatice.
Vacanta placuta !

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.