Bărbatul s-a gândit că nu ar fi rău să îşi ia o măsură de siguranţă atunci când merge la întâlnire cu datornicul.
Aşa că l-a luat cu el pe Gogu, un şarpe anaconda de 5 ani şi aproximativ 2 metri lungime. “Am dreptul. Aşa cum toţi se plimbă cu câinii pe stradă, aşa mă plimb şi eu cu el. Este anaconda galbenă”, a declarat el amuzat.
Când a auzit că datornicul nu are banii, bărbatul s-a înfuriat şi a scos şarpele din sân. Speriat, omul l-a luat la bătaie pe proprietarul reptilei. S-a oprit din lovituri abia atunci când a văzut că omul a leşinat. Alertaţi, martorii au chemat ambulanţa.
A primit o amendă de 1.000 de lei
Într-un final, bucureşteanul Ion Simion a ajuns şi la secţia de Poliţie, cu tot cu reptilă. Acolo oamenii legii au constatat că iubitorul de animale nu avea autorizaţie de la Direcţia Sanitar-Veterinară pentru şarpe şi nici acte legale pentru a deţine o astfel de reptilă.
Aşa că excentricul proprietar s-a ales, după bătaia încasată, şi cu o amendă de 1.000 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.