Accidentare gravă la Exatlon România. Unul dintre concurenții din echipa "Faimoșilor", Damian Ferucio, s-a împiedicat pe traseu și a urlat de durere.Strigătele lui i-au înspăimântat și pe ceilalți participanți la show. Nu se știe deocamdată nimic despre natura accidentării și nici dacă acesta va mai putea continua sau nu competiția."Mi s-a rupt piciorul din tibie. Mă doare rău", a urlat acesta! "Te-ai lovit la mușchi, n-ai nimic rupt", l-au asigurat colegii. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Locul său va fi luat de Mirel Drăgan.Această accidentare a completat un "blestem" ce a lovit echipa "Faimoșilor" azi. Trei fete și un băiat n-au putut intra în concurs azi din pricina accidentărilor.
"Giani Kiriță, este un joc extrem de dificil pentru echipa ta, din cauza accidentărilor. Nu știu dacă s-a mai întâmplat vreodată așa ceva, aici, la Exatlon. Roxana Vancea nu poate să joace, Ana Georgescu, Monica Roșu și Cristi Geamăn.Vom avea practic, în prima runda 4 meciuri, 3 băieți și o fată. Vom avea practic o presiune uriașă pe Cristina Nedelcu, singura fată care va concura din partea Faimoșilor. Cum vezi, din punct de vedere al antrenorului această situație pentru echipa ta?", a spus Cosmin Cernat.Zilele trecute, și Doru s-a accidentat.