Parea ca viata lor reintra, usor-usor, in normal. Asta pana intr-o zi, cand au fost chemati la maternitate si luati la rost ca si-au abandonat copilul. “Prin ce soc am trecut atunci…”, isi amintesc cei doi parinti. Bebelusul “mort” in septembrie 2003 are acum sapte luni si e vedeta iubita si rasfatata a familiei.
O intamplare desprinsa parca dintr-un film de suspans a socat opinia publica la inceputul acestui an, in ianuarie. Doua mamici ai caror bebelusi fusesera declarati morti imediat dupa nastere, in septembrie 2003, erau chemate la Maternitatea Ploiesti ca sa-si ia copiii acasa. Baietelul familiei Ramona si Cristian Ionita si fetita cuplului Cristina Czuli si Lucian Soare “inviasera” ca prin minune si erau considerati “abandonati”. Soc, groaza, suparare, neincredere. Oameni simpli, din doua sate cu nume la fel de incalcite ca si povestea prin care au trecut, parintii celor doi copii au reactionat diferit. Familia Ionita si-a luat acasa baietelul, “minunea lor de copil”. Celalalt bebelus “mort” a ramas tot “copilul nimanui”. Cristina si Lucian n-au vrut sa-si ia fetita, pentru ca “de unde sa stim, dupa atata vreme, ca-i a noastra?”.
Sunt doua povesti care seamana izbitor pana in-tr-un anumit punct.
In satul Gornet Cuib, familia Ionita a inceput, din ianuarie, o viata noua. O viata in care, desi nu s-ar fi gandit niciodata ca se poate, si-a facut loc si un baietel de sapte luni. Baietelul lor, Andrei Madalin, vedeta incontestabila a familiei care a trecut prin atatea. Singura care-l mai “eclipseaza” din cand in cand pe bebelusul voinic, care gangureste vesel, e surioara lui Elena, de aproape 3 ani. Il iubeste pe bebe si stie ca e fratiorul ei, chiar daca deocamdata nu intelege “aventura” cu care acesta si-a inceput viata.
“L-am botezat Andrei Madalin. Am zis sa-i punem si un nume de sfant, pentru ca el a fost ca o minune pentru noi. Am trecut prin atatea… Nu ne-a fost usor, sa stiti, sa ne obisnuim cu gandul ca ne-a murit copilul. Dupa ce am scos-o pe sotia mea din spital si ne-am intors acasa, o vreme n-am fost oameni. Si a mai cazut si vestea asta, asa, ca un trasnet. Parintii Ramonei ne-au anuntat ca trebuie sa mergem la maternitate, ca e o problema cu copilul. Am inteles ca cei de la spital au luat legatura cu Directia de Protectie a Copilului si ne-au cautat acolo, la socri”, isi aminteste Cristian Ionita, tatal lui Andrei.
De ce? “Sotia mea nu-si schimbase buletinul dupa ce ne-am casatorit si pe adresa aia, de la parintii ei, au inregistrat-o la maternitate. Cand am ajuns acolo si le-am zis ca noi suntem sotii Ionita, parca au luat foc. Ne-au intrebat de ce ne-am abandonat copilul, ca parem oameni seriosi. Am ramas masca, la inceput nici nu stiam ce sa zic. Da cand am scos din buzunar fisa de externare a sotiei, in care scria clar ca bebelusul era decedat, au inceput sa dea din colt in colt”, spune Cristian.
Ii vine si acum greu sa vorbeasca despre cele intamplate. Adauga ca sotia lui a suferit si mai mult, ca nici acum parca nu si-a revenit complet. “Bine ca e sanatos. Asa sa-l tina Dumnezeu”, spune Ramona si, cu ochii in lacrimi, il strange la piept pe Andrei. Tanara slabuta, cu par lung si ochi mari, nu poate inca sa vorbeasca despre experienta prin care a trecut. Micutul le umple parintilor sufletul de bucurie si parca nu mai e loc de altceva. “La inceput, am fost foarte furios. Am vrut sa dau maternitatea in judecata. Mai vreau si acum, dar… mi-ar trebui o caruta de bani, si de unde? De unde sa platesc si avocat, si drumuri la Bucuresti, ca doar nu ma judec cu o persoana, ci cu ditamai institutia”, spune Cristi. O duc tare greu, dar se jeneaza sa vorbeasca despre cum se chinuiesc sa puna in fiecare zi cate ceva pe masa.
“Ramona nu lucreaza, sta acasa, ca trebuie sa aiba grija de copii. Eu am lucrat in constructii, dar acum am ramas fara serviciu. Mai muncesc cu ziua, cu ora, pe la cine are nevoie, da ne descurcam greu. Avem doar alocatiile celor doi copii, patru sute si ceva de mii de lei. Sunt zile cand nici nu stiu de unde o sa am bani de paine sau de niste cartofi”, spune barbatul, cu privirea in pamant.
Si el, si Ramona sunt curiosi sa stie ce s-a intamplat cu fetita Cristinei, femeia care a trecut prin aceeasi experienta. Bebelusul ei e insa tot “copilul nimanui”. Parintii fetitei -care traieste, desi a fost declarata decedata in septembrie 2003 – locuiesc in satul prahovean Poienarii Burchii, intr-o saracie greu de descris. O casa subreda, cu cartoane in loc de geamuri, cu un gard de lemn care ai senzatia ca se darama cand deschizi poarta. Trei copii isi vad de joaca lor prin curtea plina de acareturi vechi.
“Mama, e cineva!”, o striga unul din baieti pe Cristina Czuli. Cand aude despre ce e vorba, femeia se incrunta si isi ia in brate fetita. “Pai nu, doamna, n-am luat copilul acasa. De unde sa stim noi ca-i a noastra, cand ne suna dupa atatea luni sa ne cheme la maternitate? Nici n-am vazut-o, cre ca e acolo, la Protectia Copilului. Daca ne-au zis ca a murit, ca doar am nascu- t-o la sase luni, in salvare, cum a inviat asa?”, ne spune femeia suparata.
Ne conduce la poarta, unde deja se adunasera cateva vecine curioase. Ne intreaba daca am venit sa facem ceva “cu mizeria pe care o tin astia in curte, ca vine vara acuma si ne imbolnavim cu totii”. “Nu va bagati!”- le striga Cristina suparata. Au venit pentru problema cu copilul”. Pentru ea, fetita nascuta in septembrie e “o problema”. Pentru familia Ionita, Andrei e “o minune”. Doua povesti aproape identice. Le diferentiaza doar finalul.
Ancheta in cazul Ploiesti, departe de final

Cazul celor doi bebelusi declarati morti, in mod gresit, nu a fost singurul care a zguduit Maternitatea Ploiesti. In perioada decembrie 2003 – ianuarie 2004, 18 nou-nascuti au murit aici in conditii suspecte.
Dupa trei luni de ancheta, urmarirea penala cu privire la decesele bebelusilor de la Maternitatea Ploiesti nu a fost declansata inca, desi exista indicii referitoare la comiterea infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale, neglijenta in serviciu si ucidere din culpa. Conform Mediafax, Biroul de presa al Ministerului Public a comunicat ca pana in prezent au fost audiati medicii Pantelimon Marinescu, Georgeta Iancu si Gheorghita Rogin, precum si asistentele medicale Niculina Gheorghe si Lili Movsusian.
In urma anchetei declansate la vremea respectiva de Ministerul Sanatatii s-a dispus sanctionarea intregului personal care lucreaza in sectia de neonatologie. Directoarea spitalului a fost inlocuita, sefa de sectie – suspendata din functie. Au mai fost sanctionati dr. Iancu Georgeta si dr. Pantelimon Marinescu, cei care au semnat certificatele de deces ale celor doi copii in necunostinta de cauza. S-au aplicat si 11 sanctiuni contraventionale in valoare totala de 55 milioane lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.