„În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta doi pacienți, care s-a răsturnat pe partea laterală, în afara părții carosabile, iar în urma incidentului două persoane au rămas blocate în interior și pompierii fac manevre pentru extragerea acestora”, a transmis ISU Argeș.

Potrivit echipajelor medicale sosite la fața locului, în urma accidentului trei persoane au fost rănite. Victimele „conștiente și cooperante” au fost transportate la spital.

La locul incidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături două echipaje SAJ.

FOTO: ISU Argeș

Urmărește-ne pe Google News