Trenul regional, care efectua legătura între Nîmes și Montpellier, s-a izbit de un copac prăbușit pe linia de cale ferată, după ce a fost smuls din rădăcini în timpul unei furtuni cu grindină care a lovit regiunea la începutul după-amiezii de miercuri, au precizat echipele de salvare.

Răniții sunt într-o stare de „urgență relativă sau absolută”, au adăugat acestea.

„Lângă orașul Lunel, în jurul orei locale 15:45 (13:45 GMT), un TER (tren regional) s-a izbit cu 140 km pe oră de un copac căzut pe linia de cale ferată în urma furtunilor de o rară violență care s-au abătut peste regiune”, a anunțat Societatea Naționala a Căilor Ferate Franceze, după producerea accidentului de tren.

Altfel, traficul rutier în Franţa a fost foarte intens la acest sfârşit de săptămână, coloanele de vehicule pe autostrăzi şi pe drumuri naţionale însumând 854 de kilometri. Sâmbătă la ora 13.00, coloanele de maşini formate pe autostrăzi şi pe drumuri naţionale din Franţa însumau lungimea de 854 de kilometri, potrivit Mediafax. Traficul rutier este foarte intens la acest sfârşit de săptămână în Franţa, dat fiind că ziua de luni este liberă şi în contextul în care mulţi francezi revin din vacanţe. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, coloanele de vehicule blocate însumau 449 de kilometri în Franţa.

Cele mai aglomerate drumuri sunt pe Valea Rhonului, pe Autostrada A7, precum şi pe Autostrada A9, la venirea din Spania. Probleme se înregistrează şi pe autostrăzile A8, A7 şi A54.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.