Mergi direct la conținut »
Accident feroviar în nordul Italiei. Două persoane au murit și legătura cu Austria a fost suspendată
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Accident feroviar în nordul Italiei. Două persoane au murit și legătura cu Austria a fost suspendată

Accident feroviar în nordul Italiei. Două persoane au murit și legătura cu Austria a fost suspendată

Doi angajați ai căilor ferate italiene și-au pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite, miercuri dimineața, într-un accident feroviar care a dus la suspendarea legăturii pe cale ferată între Italia și Austria, scrie thelocal.at.

Accidentul ferioviar din Italia s-a produs în apropiere de orașul Bressanone, lângă pasul Brenner, cel care leagă Peninsula și Austria pe cale ferată. O mașină de întreținere a căilor ferate a deraiat de pe șine și s-a lovit de un alt echipament de mari dimensiuni, provocând o explozie puternică.

Traficul feroviar a fost întrerupt pe o distanță de zece kilometri între Bressanone și Fortezza pentru a permite anchetatorilor să inspecteze locul accidentului.

Pasagerii care se aflau în trenuri și ar fi tebuit să treacă pe acolo au fost preluați de autobuze și duși la destinație pe șosea.

Traficul feroviar în acea zonă ar urma să fie blocat pe tot parcursul zilei de miercuri, anunță reprezentanții căilor ferate italiene.

Close
Închide
  Close