Un tânăr a fost preluat de urgență de salvamontiști, după ce a suferit o dublă fractură la un picior, în urma unui accident de sanie, informează Salvamont Neamț.
”Traumatism grav de membru inferior pe pârtia de sanie din Durău. Victima, un tânăr de 19 ani din Roman -Neamț a căzut și probabil șina saniei a prins piciorul dedesupt, fracturând ambele oase”, se arată în postarea de pe Facebook a Salvamont Neamț.
”Echipa de intervenție Salvamont Neamț a acordat primul ajutor, a imobilizat membrul în atele și a transportat victima în zona punctului medical de unde a fost preluată de ambulanță”, au mai scris salvamontiștii nemțeni.