Un accident grav a avut loc joi pe DN22C care leagă Medgidia de Constanța, în apropiere de localitatea Cuza Vodă. 3 persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unei coliziuni dintre un autoturism și un autocar. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție.
UPDATE 15:50. În total, în accident au rezultat 11 victime din care 3 persoane decedate și 8 au fost rănite. Unul din cei 8 răniți, un bărbat de 30 de ani, în comă, a fost preluat de echipajele medicale de pe elicopter, find intubat, stabilizat și transportat la SJU Constanța. Ceilalți 7 răniți sunt: 4 bărbați și 3 femei, cu diverse traumatisme, toracice, cervicale, lombare și la nivelul membelor inferioare. O parte dintre răniți au fost duși la SJU Constanța, iar trei victime, rănite mai ușor, au fost duse la UPU Medgidia.
UPDATE 15.00. Începând cu ora 15:54 se revine la starea de normalitate-se dezactivează Planul Roșu de intervenție. Toate victimele au fost transportate atât la spitalul județean Constanța cât și la spitalul municipal Medgidia
Autocarul circula pe ruta Constanta - Cernavodă, iar la intersecția cu un drum secundar, care iese din Medgidia, autoturismul nu a acordat prioritate și a ieșit în fața autocarului cu pasageri.
În autoturism se aflau 4 persoane, dintre care 3 au fost scoase decedate de către echipele de descarcerare, iar cea de-a patra a fost transportată în comă cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean Constanța.
De asemenea, trei dintre persoanele accidentate, care se aflau în autocar, au fost transportate la Spitalul Municipal Medgidia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Anca Chiriță, la locul accidentului s-au deplasat 11 ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, 3 autospeciale SMURD, 1 autospecială a serviciului de Descarcerare, 1 elicopter SMURD, 1 autospecială transport victime multiple și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
În accidentul care a avut loc între un autoturism și un autobuz cu persoane au fost rănite 13 persoane - 9 persoane în autocar și alte 4 persoane în autoturism. Toți pasagerii din autoturism sunt încarcerați.
La fața locului acționează un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă, doua echipaje SMURD de prim ajutor si 5 echipaje medicale SAJ. In sprijin, au fost solicitate și doua elicoptere SMURD.
CITIȚI ȘI: