Un grav accident rutier a avut loc Mioveni. Doi oameni au murit şi alţi 9 sunt răniţi după ce un autoturism s-a izbit într-un microbuz. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.
UPDATE | Unul dintre tinerii răniți în accidentul rutier de la Mioveni, în care două persoane și-au pierdut viața, va fi transportat la București cu un elicopter SMURD.
"Un elicopter SMURD intervine la Pitești pentru preluarea unui tânăr de 17 ani, rănit într-un accident rutier. Elicopterul SMURD va ateriza la Apărătorii Patriei, iar tânărul va fi transportat la Spitalul Bagdasar Arseni", se precizează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne
Accidentul de circulaţie s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la intrarea în Mioveni. Un microbuz s-a lovit de un autoturism. În microbuz se aflau 8 persoane, iar în autoturism trei. Din păcate, doi oameni şi-au pierdut viaţa şi 9 persoane au fost rănite.
S-a activat codul roşu de intervenţie. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, echipaje de descarcerare şi autospeciale ale Poliţiei. Potrivit România TV, traficul este blocat în acea zonă.