Accident peCalea Griviței, joi seară. O mașină s-a răsturnat în mijlocul drumului, după ce s-a lovit de un refugiu de tramvai. Accident de circulație în București, pe Calea Griviței numărul 401, în dreptul unui refugiu pietonal. Un autoturism marca Dacia Solenza a lovit bordura refugiului de tramvai și, în urma impactului, s-a răsturnat. Accidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 22.40. Imediat, la locul impactului au sosit echipaje SMURD, de Poliție, precum și pompierii.Conducătorul auto era singur în mașină și ar fi adormit la volan. A fost scos cu greu dintre fiarele contorsionate și transportat de urgență la spital. Omul își mișca brațele și părea conștient. Cu mâna dreaptă, bărbatul, care avea în jurul vârstei de 60 de ani, și-a scos telefonul mobil din buzunarul de la pantaloni.Zona a fost eliberată după circa două ore, timp în care trecerea autobuzelor și a troleelor a fost îngreunată.