Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, primul accident în Giurgiu a avut loc pe DN 61, între localităţile Milcovăţi şi Letca Nouă, potrivit news.ro. Patru persoane au fost rănite după ce un autotrurism s-a ciocnit cu un TIR şi cu o căruţă. Şoferul autoturismului şi un pasager aflat pe locul din dreapta spate au rămas încarceraţi, fiind scoşi dintre fiarele maşinii de către echipajul de descarcerare de la ISU Giurgiu. Ei au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. De asemenea, şoferul TIR-ului şi căruţaşul au fost răniţi.
Al doilea accident în Giurgiu a avut loc la ieşirea de pe autostrada A 1, către localitatea Ghionea, după ce un autoturism şi o căruţă s-au ciocnit, la faţa locului intervenind echipaje SMURD ale Detaşamentului Bolintin Deal din ISU Giurgiu.
Accident în lanț, miercuri, pe Valea Oltului
Un accident în lanț cu patru autoturisme, produs miercuri dimineață pe Valea Oltului, în urmă căruia o persoană a fost rănită, a blocat traficul în zonă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea a declarat, pentru MEDIAFAX, că accidentul s-a produs în zona Viaductului Cârligul Mic, unde circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind semnalizată cu semafoare. Cel mai probabil, motivul pentru producerea accidentului a fost nepăstrarea distanței regulamentare în mers.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro