Din primele informaţii, acest accident în Iași s-a petrecut după ce unul dintre şoferi nu a acordat prioritate în trafic, potrivit bzi.ro. Maşina lui a fost izbită violent de un alt autoturism. Ceilalţi şoferi au oprit şi au sunat la 112.

Pompierii, medicii şi poliţiştii au ajuns de urgenţă la faţa locului. Unul dintre pasageri a suferit mai multe răni şi a fost transportat la spital.

Accident grav și la Sibiu

Patru bărbați, cu vârste între 18 și 23 de ani,  au murit în urma unui accident care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Drumul Național 14. Din cauza vitezei mult prea mari, şoferul a pierdut controlul, iar maşina s-a lovit violent de zidul unei case.

Cei patru băieți, care și-au pierdut viața în urma accidentului din localitatea Agârbiciu, erau toți din localitatea Șeica Mare. Cu toții ar fi consumat alcool deoarece au fost văzuți, cu puțin timp înainte de producerea accidentului, într-un restaurant și mai apoi într-o benzinărie de unde și-au cumpărat bere.

Tinerii și-au încredințat viața în lui Samuel Petricici, un prieten de doar 21 de ani care avea permis de conducere de doar 2 de ani.

În drum spre casă, șoferul a pătruns cu viteză mare într-o curbă, iar mașina scăpată de sub control s-a izbit de o casă și apoi s-a răsturnat. Cei patru au fost pur și simplu striviți în interior.

În urma impactului violent, mașina a ajuns cu roțile în sus. Toți cei patru tineri au rămas încarcerați. Ei au murit înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.