Accident incredibil în Olt: s-a „cocoțat” cu mașina în pom
Un accident neaobișnuit s-a produs noaptea trecută pe raza comunei Șerbănești, din județul Olt.
Accidentul a avut loc în jurul orei 4.00, pe Drumul Județean 546, a anunțat olt-alert.ro.
Un șofer vitezoman a pierdut controlul volanului și și-a „cocoțat” autoturismul pe un copac.
„Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Slatina a reieșit faptul că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Crâmpoia, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, din direcția Crâmpoia către Șerbănești, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un copac.
După producerea evenimentului, conducătorul auto s-a prezentat la o unitate medicală, deoarece pasagerul a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.