Accident între un taximetrist și un șofer Uber, în Capitală, duminică dimineață. Din fericire, în cele două mașini nu se aflau pasageri. Taximetristul consumase băuturi alcoolice.UPDATE: Uber a transmis că șoferul implicat în accident este un colaborator al companiei, însă acesta nu se afla în aplicație, în momentul incidentului. Totodată, el conducea o altă mașină decât cea înregistrată pe această platformă.
Accidentul a avut loc în faţa Spitalului de Urgenţă Floreasca, pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Niciunul dintre șoferi nu a fost grav rănit.
Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns imediat poliţiştii şi un echipaj SMURD. Din fericire, în cele două maşini nu erau pasageri. Medicii au acordat primele îngrijiri şoferilor, însă aceştia au refuzat să meargă la spital, potrivit România TV.
Din primele informaţii şoferul UBER nu a respectat culoarea roşie a semaforului, iar taximetristul avea o alcoolemie de 0,20. Acestuia din urmă i s-a suspendat permisul pentru trei luni.
Citește și