Teribilismul și inconștiența l-au costat viața pe un tânăr de doar 18 ani, care a murit într-un oribil accident în județul Sălaj, provocat de un adolescent. Băiatul de doar 16 ani, aflat la volan, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un cap de pod. Atât adolescentul fără permis de conducere, cât și alți doi prieteni de-ai săi au ajuns la spital.
Accidentul de circulație a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum județean între localitățile Ariniș, județul Maramureș și Cehu Silvaniei, județul Sălaj, notează Agerpres.ro.
Din primele cercetări ale polițiștilor, cel care a provocat nenorocirea este un adolescent, în vârstă de 16 ani, din județul Maramureș. Băiatul se afla la volanul unei mașini, fără să aibă permis de conducere.
„La ieșire dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta față, un adolescent de 18 ani, din Maramureș, a decedat, iar cei doi pasageri aflați pe bancheta din spate, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, tot din Maramureș, și "șoferul", au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații", se arată într-un comunicat de presă, dat publicității duminică, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.
Polițiștii au deschis un doar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
sursă foto: Magazin Sălăjean