Cinci mașini au fost implicate, duminică seara, într-un accident petrecut pe Autostrada Soarelui la kilometrul 23, pe sensul de mers spre Capitală. Alte trei autoturisme s-au ciocnit la kilometrul 14 al autostrăzii A2, unde s-a format o altă coloană de maşini. Traficul a fost blocat ore în șir.
Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, la kilometrul 23 al Autostrăzii Soarelui s-a produs o tamponare, pe sensul spre Capitală. În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, dar s-a format coloană de maşini la kilometrul 23, potrivit news.ro.
Pe autostrada A1 Deva - Sibiu, la ieşire, în zona nodului rutier de la Cunţa, pe sensul de mers dinspre Sebeş, se circulă în coloană pe o distanţă de aproximativ cinci kilometri. În zonă sunt foarte multe maşini din cauză că intersecţia cu sens giratoriu dintre autostradă şi drumul de legătură cu DN1 nu poate prelua traficul intens de pe autostradă. Şoferii sunt sfătuiţi să folosească ieşirea de pe autostradă la kilometrul 304, apoi să meargă pe DN1 şi să revenină pe autostradă la kilometrul 270, la Sălişte.