Un accident în care au fost implicate un microbuz și o mașină s-a petrecut luni, 4 august 2025, pe DN1, între localitățile Scoreiu și Porumbacu de Jos.
La locul accidentului s-au deplasat: 3 ambulanțe SMURD (una cu medic), o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de primă intervenție și două ambulanțe SAJ.
În urma accidentului, a fost declanșat planul roșu de intervenție, care ulterior a fost dezactivat. Totodată, a fost prealertat și elicopterul SMURD.
11 oameni au fost implicați în incidentul rutier, iar 3 dintre aceștia au fost duși la spital pentru investigații medicale.
Amintim că un grav accident rutier a avut loc luni, 4 august, pe DN 76, în județul Bihor. Două autoturisme s-au ciocnit puternic în zona Dealul Bitii. Șase persoane au fost implicate în accident, iar un bărbat a murit, în timp ce o femeie grav rănită a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.
Conducătorii auto care trec prin zona unui accident rutier ar trebui să urmeze aceste recomandări ale autorităților: