„Accidentul, din păcate, s-a soldat cu decesul unei persoane de 45 de ani şi rănirea gravă a unui tânăr de 22 de ani. Din primele cercetări, se pare că bărbatul de 45 de ani a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, lovindu-se frontal cu celălalt conducător auto, care circula regulamentar”, a declarat Ionuţ Prodan, agent şef principal la IPJ Mehedinţi.
Cele două autovehicule Dacia în care se aflau numai şoferii au intrat în coliziune, iar impactul frontal a făcut ca ambele maşini să fie făcute praf, unul dintre şoferi decedând pe loc.
„Eu lucrez aici ca gardian şi eram la serviciu. La un moment dat am auzit nişte scârţâituri foarte mari şi o bubuitură puternică. Mi-am dat seama că este vorba despre un accident. Am ieşit în stradă şi am văzut cele două maşini, erau făcute praf. Cred că amândoi aveau viteză”, a spus un martor.
Pentru scoaterea celor două persoane din autoturisme au intervenit două echipaje de la Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, iar ambulanţa SMURD l-a transportat pe bărbatul care mai trăia la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale.
„Am intervenit pe Calea Timişoarei, la ieşire din Drobeta Turnu Severin, pentru a scoate două victime dintre fiarele contorsionate a celor două maşini pe care le conduceau. Când am ajuns la faţa locului, o victimă era decedată, iar cealaltă era încă în viaţă, însă în stare de inconştienţă. Am acţionat cu toate aparatele din dotare, am decupat plafonul maşinilor şi am tăiat stâlpii de susţinere. Am reuşit să scoatem persoana în viaţă cât mai repede posibil, după care am predat-o medicilor de la ambulanţă”, a spus Alexandru Preda, plutonier şef Serviciul de Descarcerare ISU „Drobeta”.
Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Severin, unde a fost supus imediat mai multor intervenţii chirurgicale, viaţa lui fiind pusă în pericol din cauza pierderii masive de sânge.
„Am transportat la spital tânărul de 22 de ani, care era în şoc hemoragic şi avea mai multe leziuni la mâini şi la picioare. A fost supus imediat intervenţiilor chirurgicale iar acum este stabilizat. Putem să spunem că acum este bine”, a spus medicul Răzvan Angelescu.
Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată timp de mai multe zeci de minute, perioadă în care s-au format cozi de câţiva sute de metri pe ambele sensuri de mers.