Două femei au fost transportate în stare gravă la spital, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.

Din primele cercetări, a rezultat faptul că un conducător auto de 30 de ani din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Lugoj către Orşova, s-ar fi angajat în depăşirea autoturismului din faţa sa şi ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din judeţul Arad.

„În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi rănirea gravă a două persoane, o tânără de 27 de ani din prima maşină şi o femeie de 31 de ani din cea de-a doua maşină”

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru:

Toate cele patru persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, informează Reper 24h.

De asemenea, cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: reper24.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro

Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro

De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI