Din primele cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-a produs după ce o mașină, care se îndrepta spre Brașov, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de o alta care circula regulamentar.
La fața locului s-au deplasat 8 echipaje, din care o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe ale SAJ Prahova.
Accident pe DN1, soldat cu cinci victime
La sosirea echipajelor de pompieri la locul intervenției în autoturisme se aflau cinci persoane. Două dintre acestea au fost încarcerate și o alta a fost grav rănită.
Persoanele încarcerate erau doi bărbați, cu vârste de 40 și 50 de ani. După ce au fost extrase dintre fiare de echipajele de pompieri, am murit din cauza rănilor grave, cu toate eforturile medicilor de a-i salva.
Cea de-a treia victima, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Ploiești.
Alte două persoane, implicate în accident, au fost evaluate medical la fața locului, însă au refuzat să fie transportate la spital.
Polițiștii au demarat o anchetă ca să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro