Accident violent, provocat de un polițist în Brăila care circula cu farurile stinse. Un copil și mama lui însărcinată cu gemeni, în mașina distrusă

Comentează

O întreagă familie a fost la un pas de moarte, după ce a fost implicată într-un accident provocat de un polițist în Brăila, care este acuzat de fapte de corupție. Patru persoane, printre care o femeie însărcinată cu gemeni și băiețelul acesteia de doi ani, au trăit clipe de groază. Mașina în care se aflau a fost lovită violent de autoturismul condus de agentul Ion Emanuel pe contrasens și cu farurile stinse.

Incidentul a avut loc pe șoseaua de centură a Brăilei. Polițistul a pătruns pe contrasens, după ce a pierdut controlul mașinii. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, s-a ciocnit violent autoturismul, în care se afla o familie din Călărași.

„Individul venea pe contrasens. Depăşea cu luminile stinse. Nu avea nici poziţii, nimic nu avea, era beznă. În 5 - 10 metri l-am văzut, am frânat pur şi simplu. Nu ştiu. Mai eram în maşină cu cumnatul meu, soţia lui şi un copil”, a declarat, pentru obiectivbr, şoferul care a circulat regulamentar.

Accident provocat de un polițist în Brăila. Agentul are dosar penal

În urma impactului violent, cele două autoturisme au fost distruse. În mașina, cu care circula familia din Călărași, se afla un băiețel de doi ani, mama lui însărcinată cu gemeni, tatăl și cumnatul acestuia. Cu toții au fost transportați la spital. Medicii spun că oamenii s-au ales doar cu o sperietură soră cu moartea.

Potrivit sursei citate, Ion Emanuel, polițistul care a provocat accidentul, a refuzat să fie verificat cu etilotestul și a fost transportat la spital, pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițistul are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

În 2015, agentul Ion Emanuel (foto)  se numără printre cei 22 de polițiști acuzați de luare de mită și abuz în serviciu în dosarul „Mită la Rutieră”.

Politistul Ion Emanuel, cercetat într-un dosar de corupție sursa: infobraila.ro

Inițial, bărbatul a ajuns în arest, însă a fost eliberat și plasat sub control judiciar. Potrivit obiectivbr, colegii polițistului spun că acesta obișnuia să consume alcool chiar și în timpul serviciului.

sursă foto: obiectivbr

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”