Incidentul a avut loc, marți, pe E 85, în comuna Răcăciuni, județul Bacău, după ce șoferul mașinii în care se aflau 8 persoane a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac, informează Bacău.net.
„Un conducător auto de 28 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe sensul de mers Bacău - Adjud, a pierdut controlul directiei, a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore”, a transmis IPJ Bacău.
În urma impactului puternic, toate persoanele aflate în mașină au fost rănite, iar doi copii, în vârstă de 1 an, respectiv 3 ani, au fost găsiți în stop cardio-respirator, potrivit News.ro.
Ulterior, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul celor doi copii.
Celelalte şase victime implicate în accident, cu multiple traumatisme, dar conștiente, au fost transportate la spital de ambulanţele SMURD şi SAJ.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță TIM, o ambulanță Transport Victime Multiple și trei ambulanțe SAJ.
FOTO: IPJ Bacău
Vale25 09.01.2024, 21:46
Doamne ferește de astfel de cazuri!
sorinzainescu68 09.01.2024, 21:47
Dumnezeu să îi odihneasca.
Vale25 09.01.2024, 21:47
Ce tragedii se întâmplă pe șosele în această perioadă a anului!!!
Claudea 09.01.2024, 21:47
Doamne ferește. De aceea copii trebuie pusi in scaune pentru ei. Putere parintilor sa treaca peste aceste necazuri.
Vale25 09.01.2024, 21:48
Pe astfel de vreme, este necesară prudența pentru a nu se ajunge la accidente rutiere grave.