La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a izbit în plin o mașină de pe sensul opus. În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate în afara drumului. Echipajele de descarcerare care au ajuns la fața locului l-au găsit decedat pe un bărbat de 79 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar. Ulterior, la Spitalul Judeţean Suceava, unde au fost transportate victimele, a mai murit un tânăr în vârstă de 24 de ani, care se afla în mașina de teren condusă de călugar.

Accident cumplit în comuna suceveană Brodina, sâmbătă seara. A fost activat codul roșu de intervenție după ce două autoturisme s-au lovit frontal, fiind mai mai multe victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, în urma accidentului dintre un jeep cu volan pe dreapta si un autoturism, nouă persoane au fost rănite, dintre care cinci în stare gravă. Două persoane au fost încarcerate în urma impactului, iar una dintre ele era inconștientă la sosirea echipelor de intervenție. Purtătorul de cuvânt ISU Suceava a precizat că victima nu a mai putut fi salvată în ciuda manevrelor de resuscitare care au fost efectuate, fiind declarat decesul.

Potrivit site-ului Informația ta de Suceava, autoritățile au activat planul roșu de intervenție pentru preluarea celorlalte victime ale accidentului, la fața locului urmând să fie trimise ambulanțe din toate zonele județului, inclusiv ambulanța pentru transport victime multiple.

La fața locului intervin pompieri de la ISU Suceava, cadre de la SMURD și Serviciul de Ambulanță, dar și polițiștii. Printre răniți se află și un copil, care, din fericire, nu este în stare gravă. Răniții au fost deja preluați de ambulanțe și vor fi aduși la Spitalul Județean Suceava.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.