Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, marţi dimineaţă, iar un alt tânăr de 20 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier grav la Mangalia.
Accidentul a fost înregistrat marți dimineață, în jurul orei 7.00, la ieșirea din Mangalia. Locatara unei case a auzit o bubuitură puternică, iar când a ieșit a văzut o mașină care lovise un stâlp de beton, iar în urma impactului autoturismul s-a rupt în doup.
Femeia a sunat la 112, iar la fața locului au fost trimise echipaje ale SMURD, Serviciului de Ambulanță, dar și Descarcerarea.
Salvatorii au găsit două victime: șoferul în vârstă de 16 ani decedat, iar pasagerul, de aproximativ 20 de ani, cu fracturi costale și fractură de femur, acesta fiind transportat la Spitalul Mangalia.
Sursa foto: SAJ Constanța