Mergi direct la conținut »
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Accident rutier produs de o maşină fără şofer, într-o intersectie din Botoșani. Fusese parcată în pantă și nu a fost asigurată corespunzător

Accident rutier produs de o maşină fără şofer, într-o intersectie din Botoșani. Fusese parcată în pantă și nu a fost asigurată corespunzător

O mașină parcată în pantă și neasigurată corespunzător a produs un accident rutier, în această după-amiază, într-o intersecție din orașul Botoșani, informează Botosaneanul.ro.

De Dragoș Tănase,

Un autoturism marca Opel, fără nicio persoană în interior, a pătruns în intersecţie şi a lovit în plin un Volkswagen al cărei şofer tocmai plecase de la semafor.

”Eu am pornit pe verde de la semafor și m-am trezit cu mașina în față. Cât ghinion am putut să am… Am tras dreapta de volan cât am putut, dar lovitura a fost puternică fiindcă mașina cealaltă nu avea șofer și nu a încetinit deloc”, a declarat şoferul maşinii lovite implicate, pentru Botosaneanul.ro.

Potrivit primelor informații, este posibil ca șoferul Opelului să nu fi tras frâna de mână sau mașina să fi sărit din viteză şi să se fi pus în mişcare necontrolat.

Poliţiştii de la Biroul rutier din cadrul Poliţiei Botoşani au ridicat maşina fără șofer, pentru decongestionarea traficului, urmând să îl identifice pe proprietar şi să îl amendeze, potrivit sursei citate.

În asemenea cazuri, legislația rutieră nu prevede suspendarea permisului de conducere.

FOTO: botosaninews.ro

Close
Închide
  Close