Inna

Cea mai prolifică artistă din România în anul 2010, Inna, a făcut furori în topurile  muzicale şi în clasamentele de vânzări din toată Europa şi chiar din Statele Unite ale Americii. Frumoasa brunetă a încasat în acest an din muzică 700.000 de euro, ajungând să aibă un onorariu de 30.000 de euro pe concert, şi a devenit un brand românesc la fel de cunoscut în străinătate ca Hagi, Nadia sau Ilie Nastase.

Interpreta a ajuns, în luna ianuarie, pe primul loc în topul Billboard Hot Airplays graţie piesei „Hot” iar acesta a fost începutul unei adevărate isterii marca „Inna”. Fata în vârstă de 23 de ani, care a copilărit la Neptun, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, a început să aibă concert după concert în ţări precum Turcia, Grecia, Cehia, Polonia, Rusia, Ucraina sau Ungaria iar piesele sale au intrat la scurt timp după reuşita din Billboard în playlist-urile posturilor importante de radio britanice, BBC Radio 1, Kiss Fm si Galaxy.

Nu doar muzica a ajutat-o pe Inna în acest an să fie unul dintre cei mai tari români, ci şi imaginea din ce în ce mai provocatoare. Cântareata a pozat în FHM Romania, FHM Franta, FHM Cehia şi a fost votată de cititorii români ai FHM drept cea mai sexy femeie din lume.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

„Bomba muzicală românească”, aşa cum a fost Inna numită de jurnaliştii francezi de la France Soir, a primit în 2010 patru premii la Romanian Music Awards (Best Dance, Best New Act, Best Show şi Border Breaker), a participat la MTV Europe Awards în calitate de Best Romanian Act, a fost desemnată artistul anului la Premiile ESKA din Polonia, a primit „Discul de Aur” în Franţa şi este deţinătoarea titlului „European Border Breakers’ Awards”.

Inna are, de asemenea, primul cont de Twitter din România verificat şi este urmărită în această reţea de aproape 30.000 de persoane. Pe Facebook, românca de succes are peste 1.800.000 de fani.

4631-318376-lucian_bute.jpgLucian Bute

Pugilistul român Lucian Bute a adus românilor, în anul 2010, două nopţi de sărbătoare, după ce a reusit să-şi apere de încă două ori titlul mondial IBF, la categoria super-mijlocie. „Mister K.O”, aşa cum este poreclit Lucian în lumea boxului, l-a învins pe 17 aprilie, pe columbianul Edison Miranda, iar pe 15 octombrie a trecut de americanul Jesse Brinkley.

Partida împotriva lui Miranda a fost decisă de un K.O. tehnic, în repriza a treia, după un upercut senzaţional de stânga trimis de Bute în bărbia sud-americanului. Americanul Brinkley s-a ţinut ceva mai bine şi a rezistat eroic până în repriza a noua atunci când a fost învins tot prin K.O. tehnic de român, deşi fusese pâna atunci trimis la podea de trei ori.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Bute este în continuare fără înfrângere în cariera sa de profesionist, având 27 de victorii din 27 posibile, dintre care 22 prin K.O. Cele două victorii au fost marcate însă în ţară şi de o amplă dezbatere mediatică legată de imposibilitatea organizării unei gale de box pentru Bute în România, dar şi de netelevizarea de către TVR a meciurilor lui Lucian. Sportivul nostru a fost primit pentru o discuţie pe aceste teme chiar de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care l-a şi medaliat cu această ocazie pe pugilist.

Bute a avut un an prodigios şi din punct de vedere financiar, semnând spre finalul lui 2010 un contract de 6 milioane de euro cu reţeaua americană TV Showtime, pentru trei meciuri ce urmează să se dispute în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, prima partidă a lui Lucian, unul dintre cei mai tari români din 2010, se va disputat tot la Montreal, în Canada, pe 19 martie, împotriva irlandezului Brian Magee.

Cătălin Botezatu

În ciuda scandalurilor mondene în care a fost implicat alături de fosta lui iubită Bianca Drăguşanu, creatorul de modă Cătălin Botezatu a avut un an 2010 plin de performanţel profesionale, designerul devenind o adevărată vedetă în lumea modei internaţionale. „Bote” a participat anul acesta la festivaluri de pe întreg mapamondul, poate cele mai exotice dintre ele fiind cele desfăşurate în Jamaica şi Islanda, şi a primit aprecieri din absolut toate colţurile lumii.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

Din punct de vedere mediatic, Cătălin a avut un an plin, concurând, în prima parte a lui 2010, la concursul „Dansez pentru tine” de la PRO TV, acolo unde a câştigat premiul de popularitate alături de partenera sa, Liuba. Mai apoi, a devenit gazda unui reality-show, la Antena 1, intitulat „Burlacul” care a fost la aproape fiecare ediţie lider de audienţă.

4631-318379-catalin_botezatu.jpg

4631-318387-botezatu_carte.jpgProfesional vorbind, Cătălin a devenit anul acesta designerul oficial al casei de modă patronată în Italia de celebra Valeria Marini şi a fost ales, de asemenea, să fie imaginea companiei Mumm, producătoarea unei mărci de şampanie de lux. Pentru asocierea cu Mumm, Bote a primit un Ferrari decapotabil roşu.

Printre realizările lui Cătălin se mai numără aducerea, în premieră pentru România, accesoriilor Kabbalah, preferatele Madonnei, dar şi lansarea a două parfumuri, B Fabulous şi B Fatale, alături de o primă colecţie de accesorii de aur şi argint pentru bărbaţi. De asemenea, Botezatu a lansat în ţara noastră o saltea în valoare de 3.500 de euro. Creatorul de modă a fost laureat la Bucharest Fashion Week, a apărut în Book Moda, o biblie a fashion-ului internaţional.

Nu în ultimul rând, sfârşitul lui 2010 a consemnat şi lansarea primei cărţi marca Botezatu, unul dintre cei mai tari români în acest an. Biografia sa, în care este relatată perioada petrecută după gratii, în Italia, a avut un succes nebun şi a fost nevoie de tipărirea unui al doilea tiraj.

Andreea Marin Bănică

Andreea Marin Bănică a demonstrat în 2010 că este unul dintre cei mai valoroşi români, arătând că după succesul extraordinar repurtat în televiziune cu emisiunea „Surprize, Surprize”, de la TVR, poate găsi oricând alte domenii în care să exceleze.

Astfel, anul acesta i-a adus Andreei o consolidare a brand-ului de îmbrăcăminte pentru bebeluşi, „Violet by Andreea Marin Bănică”. Mai mult, Andreea Marin a lansat, în luna decembrie, o nouă colecţie de hăinuţe pentru cei mici, sub marca „Violet”.

4631-318391-andreea_marin_banica.jpg

4631-318393-andreea_marin_banica_aur_salonul_de_inventii.jpgCel mai mare succes al „zânei” în 2010 a fost câştigarea medaliei de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru body-ul cu chiloţel extensibil elastic, produs tot în gama „Violet by Andreea Marin Bănică”. Graţie invenţiei Andreei, România a câştigat a doua oară consecutiv medalia de aur la salonul de inveţii găzduit de Elveţia.

Activităţile soţiei cântăreţului Ştefan Bănică jr. sunt însă mult mai complexe. Andreea Marin a continuat să se implice în foarte multe acţiuni caritabile şi a fost şi în 2010 ambasadorul campaniilor UNICEF în România. Mai mult, „zâna” s-a implicat activ într-o problemă dramatică, reuşind să-l convingă pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, de necesitatea modificării Ordonanţei de Urgenţă 50/2004, care reglementează modalitatea prin care pacienţii români pot beneficia de tratament corespunzător în străinătate. Astfel, Andreea a solicitat printr-o scrisoare deschisă adresată demnitarului diminuarea birocraţiei în aceste cazuri şi fixarea unor termene clare, şi a obţinut toate aceste schimbări.

Pentru toată implicarea sa în acţiuni voluntare, Andreea Marin Bănică a primit, de altfel, premiul „Angajament social” la Gala „Life Goes On” din Austria, semn că şi străinii apreciază unul dintre cei mai tari români ai anului 2010.

Cristi Chivu

Deşi nu a avut parte de un început tocmai bun de an, din cauza gravei accidentări la cap pe care a suferit-o, fotbalistul român, Cristi Chivu, în vârstă de 30 de ani, a avut până la urmă un 2010 demn de sărbătorit. Sportivul i-a făcut mândri pe români, câştigând la echipa sa de club, Inter Milano, aproape toate trofeele în care a fost implicat în acest an.

4631-318395-cristi_chivu_tricolor_finala_ligii_campionilor.jpg

Românul a câştigat rând pe rând Cupa Italiei, Liga Campionilor, campionatul Italiei şi, cu puţin timp în urmă, Campionatul Mondial al cluburilor.

În viaţa personală, Chivu a mai avut un motiv de bucurie în 2010, pentru că Adelina, soţia sa, a adus pe lume cea de-a doua fetiţă a cuplului, Anastasia.

4631-318397-daniel_ghita.jpgDaniel Ghiţă

Daniel Ghiţă a fost, cu siguranţă, unul dintre cei mai tari români ai anului 2010, fiind primul compatriot care a reuşit să se califice într-o finală de K1. Pentru a se califica în finala de la Yokohama, Japonia, Ghiţă l-a spulberat în gala de la Seul pe elveţianul Errol Zimmerman, supranumit „Spărgătorul de oase”, printr-un K.O. de senzaţie, în repriza a doua.

Ghiţă nu a reuşit însă să treacă de primul său adversar în Japonia, turcul Gokhan Saki, pierzând la puncte, în extraround, după ce la capătul celor trei reprize regulamentare, doi arbitri i-au văzut pe luptători la egalitate iar al treilea îl dăduse câştigător pe Ghiţă!

Fetele din echipa naţională de handbal

Nu multă lume dădea şanse echipei naţionale de handbal feminin a României să ajungă în semifinalele Campionatul European din Danemarca şi Norvegia. După ce fetele au fost înfrânte în al doilea meci din grupa iniţială, de Danemarca, vocile critice s-au înmulţit.

Jocurile foarte bune făcute de Cristina Neagu & Co. plus un pic de şansă datorită celorlalte rezultate au făcut însă ca România să fie calificată în penultima fază a competiţiei încă dinaintea ultimului meci din grupa principală, cel împotriva marii rivale, Rusia.

4631-318398-nationala_handbal.jpg

N-a fost să fie până la urmă o finală mare, Suedia a ajuns acolo, după un meci în care parcă totul ne-a mers pe dos. În finala mică evoluam din nou, în faţa Danemarcei, cea care ne mai bătuse o dată, beneficiind şi de aportul propriului public. Nordicele n-au mai primit însă o dată cadoul, fetele lui Radu Voina s-au apărat eroic şi au atacat inteligent, învingând cu 16-15 şi cucerind medalia de bronz la Campionatul European, cea mai mare performanţă a handbalului feminin românesc la o astfel de competiţie.

Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, campioane mondiale la spadă

Echipa feminină de spadă a României, formată din Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu, a adus una dintre cele mai neaşteptate performanţe ale anului 2010, infirmând toate pronosticurile şi câştigând Campionatul Mondial, desfăşurat la Paris.

4631-318399-echipa_spada_aur_mondial.jpg

România a învins, în finală, cu scorul de 35-26, echipa Germaniei. Ţara noastră s-a calificat în ultima fază a competiţiei după ce a reuşit să treacă în semifinale naţionala Coreei de Sud, scor 45-31, în sferturi de echipa Franţei, scor 45-40 şi în optimile de finală de formaţia Ucrainei, scor 45-35.

4631-318400-raluca_van_staden.jpgCercetătoarea Raluca van Staden

Românca Raluca-Ioana van Staden a câştigat, în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală fiind desemnată cea mai bună femeie inventator.

Raluca împreună cu soţul ei, Jacobus Frederick van Staden, a inventat un senzor care determină existenţa cancerului în corpul uman, la nivel molecular, direct din sânge, printr-o procedură simplă, care îţi dă rezultatul în mai puţin de 6 minute.

Acest lucru poate fi determinat înainte de a avea simptomele bolii, ceea ce constituie un mare avantaj, deoarece, descoperit la timp, cancerul poate fi tratat cu succes. Cei doi inventatori au făcut deja experimente pe diverse tipuri de cancer: ovarian, la sân, gastrointestinal sau de prostată.

„Nu e un instrument simplu de realizat. Nu există nici măcar la scară macro, aşa că e destul de greu să-l obţinem miniaturizat. Dar am încredere în MB Telecom. E singura firmă din lume care poate realiza dispozitivul. Am ales să lucrez cu ei pentru a ne mândri cu un produs 100% românesc”, a declarat Raluca van Staden, pentru Libertatea.

Raluca s-a căsătorit, în urmă cu 9 ani, la Pretoria, cu un cercetător sud-african, pe nume Jakobus Frederick van Staden. Cei doi oameni de ştiinţă au împreună doi copii, un băieţel de 6 ani şi o fetiţă de doi ani. În 2007, au hotărât să se mute în România

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI