Acte false pentru ruși și ucraineni: 93 de percheziții în Suceava într-un dosar de identități fictive

Comentează

Aproape 100 de percheziții se desfășoară joi la sediile unor instituții publice și la locuințele mai multor funcționari publici din județul Suceava, suspectați de acordarea ilegală de documente de identitate românești unor cetățeni ruși, moldoveni și ucraineni.

1.700 de persoane au primit un „domiciliu”

Conform anchetatorilor, în perioada 2023-2024, peste 1.700 de persoane originare din Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte foste state sovietice și-au stabilit domiciliul fictiv în raza unui serviciu de evidență a populației din județ, potrivit News.ro.

Această acțiune vine la scurt timp după o operațiune similară desfășurată marți în județul Botoșani, unde 206 percheziții au dus la reținerea a doi funcționari publici și plasarea sub control judiciar a altor doi, în același context al acordării ilegale de documente.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) anunță că, în data de 3 iulie 2025, procurorul de caz și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au efectuat 93 de percheziții domiciliare. Acestea au vizat atât sediile unor instituții publice, cât și locuințele unor persoane fizice.

Activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care au loc cercetări pentru infracţiunile de luare de mită şi fals informatic de către funcţionari publici de pe raza judeţului Suceava, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Funcționari corupți

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care facilita obținerea ilegală de documente de identitate românești. Această rețea, prin intermediul unor funcționari corupți dintr-un serviciu de evidență a populației și o primărie, a ajutat persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte foste state sovietice să obțină documente cu domicilii false în România.

Anchetatorii au stabilit că datele nereale se referă la certificate de cetăţenie falsificate şi la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă. Toate acestea au fost făcutei cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România.

Adrese în clădiri improprii locuirii sau dezafectate

Beneficiarii schemei au obținut cărți de identitate cu domicilii fictive, înregistrate la imobile deținute de cetățeni români fără știrea sau acordul acestora. Aceste imobile erau adesea clădiri improprii locuirii sau dezafectate. Declarațiile de luare în spațiu au fost falsificate, iar beneficiarii nu s-au prezentat fizic în fața funcționarilor de la Serviciul de Evidență a Persoanelor, așa cum prevede procedura legală.

„Astfel, în cursul anilor 2023 - 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei şi-au stabilitt domiciliul în mod fictiv peste 1.700 de persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostei URSS”, au transmis procurorii.

Procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și ofițeri ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au pus în executare, pe 1 iulie, 206 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuințele unor persoane din orașul Săveni, județul Botoșani, într-un dosar de luare de mită și fals informatic făcut de funcționari publici, dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește