Cuprins:
Atunci când desfacerea căsătoriei este inevitabilă și se ajunge la divorț este bine de știut că separarea se poate face și pe cale amiabilă, la notar, atunci când acest lucru este posibil, sau la ofiţerul stării civile, dacă soţii nu au copii minori. În celelalte cazuri, divorțul va avea loc la tribunal.
Acte necesare pentru divorţ la ofiţerul stării civile în 2024
Ofițerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorț pe cale administrativă, dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați.
Cererea de divorț pe cale administrativă se face în scris, se depune și se semnează personal de către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților, potrivit modelului prevăzut în Anexa nr. 62 din Hotărârea nr. 64/2011.
În cererea de divorț fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că:
- este de acord cu desfacerea căsătoriei;
- nu are copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie sau adoptați împreună cu acesta;
- nu este pus sub interdicție;
- nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei,
- adresa ultimei locuințe comune;
- numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
La depunerea cererii de divorț, ofițerul de stare civilă delegat solicită soților următoarele documente:
- certificatele de naștere și căsătorie ale soților, în original și în copie;
- documentele cu care se face dovada identității, în original și copie.
Documentele prevăzute mai sus trebuie însoțite și de o declarație dată în fața ofițerului de stare civilă, în situația în care ultima locuință comună declarată nu este aceeași cu domiciliul sau reședința ambilor soți înscris/ă în actele de identitate.
Ofițerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost primită și acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice, calculat de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.
La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofițerul de stare civilă delegat verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, solicitând soților o declarație, potrivit modelului stabilit în anexa nr. 64 din HG 64/2011.
Pentru divorţul pe cale administrativă se plăteşte o taxă stabilită de fiecare autoritate locală, cuprinsă de obicei între 500 şi 600 de lei.
De reţinut că procedura administrativă se limitează numai la divorţ, fără a avea posibilitatea de partajare a bunurilor comune, care se poate face oricând, ulterior.
Acte necesare pentru divorț la notar în 2024
Divorțul la notar este posibil doar în cazul în care cei doi soți se înțeleg în privința tuturor termenilor separării.
În cazul în care aleg să divorțeze la notar, cei doi soți trebuie să se prezinte împreună în fața notarului pentru a-și da consimțământul pentru desfacerea căsătoriei. După ce au ajuns la un acord comun în ceea ce privește termenii separării, cei doi soți vor avea nevoie de următoarele acte pentru divorț:
- actele de identitate ale celor doi soţi
- certificatele de naştere
- certificatul de căsătorie (în original);
- certificatul de naştere al copilului minor rezultat din căsătorie (dacă este cazul)
După ce soții se prezintă în fața notarului public cu documentele necesare, acesta înregistrează cererea de divorț și acordă un termen de minimum 30 de zile, numit și termen de reflecție. În cazul celor cu copii minori se întocmește și raportul de anchetă psihosocială de către autoritatea tutelară competentă.
Pentru ca soţii să poată divorţa la notariat atunci când au copii minori, ei trebuie să convină și asupra următoarelor aspecte:
- numele de familie pe care să îl poarte fiecare după divorţ;
- exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi;
- stabilirea locuinţei copilului minor după divorţ (potrivit art. 400 Cod civil, copilul poate locui doar la unul dintre părinţi);
- modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copiii minori;
- stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere și educație.
Cât costă divorțul la notar în 2024
Costul unui divorț la notar poate să difere în funcție de tariful practicat de fiecare birou notarial în parte. Prețul unei separări pe cale amiabilă la notariat pornește de la 700 de lei. Costurile divorţului cu copii minori sunt mai ridicate decât în cazul divorțului fără copii, potrivit notari.pro, pentru că necesită îndeplinirea unor proceduri suplimentare şi prezintă o complexitate mai mare. Iată un exemplu de calcul al costurilor pentru un divorţ la notar:
Divorţ fără copii minori
Totalul taxelor pentru divorțul fără copii minori, 795 de lei, incluzând:
- onorariul notarial pentru divorţul prin acord: 714 lei
- tariful de înregistrare a cererii de divorț în Registrul Național al Cererilor de Divorț: 59,5 lei
- copii legalizate certificate de naștere soți și certificat de căsătorie: 7,14 lei x 3
- TVA
Divorț cu copii minori
Totalul taxelor pentru divorțul cu copii minori, 1.460 de lei, incluzând:
- onorariu notarial divorţ prin acord: 1.190 de lei
- onorariu notarial convenţie privind numele de familie purtat după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa minorului şi alte aspecte prezentate mai jos, în subtitlul „Condiţii”: 178,5 lei
- taxă Registru Național al Cererilor de Divorț pentru înregistrarea cererii de divorț: 59,5 lei
- legalizare copii certificate de naștere soți și minor și certificat de căsătorie: 7,14 lei x 4
- TVA
Acte necesare pentru divorț la tribunal în 2024
- cererea de divorț, semnată fie de ambii soți (în cazul divorțului amiabil), fie doar de reclamant (în cazul divorțului din culpă).
- actele de identitate ale celor doi soţi (în original sau copie legalizată)
- certificatele de naştere (în original sau copie legalizată);
- certificatul de căsătorie (în original);
- certificatul de naştere al copilului minor rezultat din căsătorie (în original sau copie legalizată).
- dovada veniturilor
- acte doveditoare asupra contribuirii la bunurile comune
- dovada plății taxei judiciare de timbru.
Dacă se solicită și partajul, la documentele de mai sus se vor adăuga certificate de atestare fiscală cu valoarea impozabilă a bunurilor supuse partajului și extrase de carte funciară.
Divorțul la tribunal: pe cale amiabilă sau din motive temeinice
Divorțul în instanță este posibil în toate cazurile, indiferent dacă soții sunt de acord sau nu asupra divorțului.
Divorţul amiabil – cu acordul ambilor soţi
Poate fi pronunţat de judecătorie, fără să conteze durata căsniciei sau existenţa copiilor minori rezultaţi din mariaj. După soluţionarea cererii de divorţ, instanţa ia o decizie în interesul minorilor implicaţi.
Apoi pronunţă obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei de către unul dintre soţi. La divorţul amiabil, judecătorul nu acordă culpa niciunui soţ implicat. Soţii pot depune cererea de divorţ prin acord sau o poate depune doar unul, cu acordul şi semnătura celuilalt soţ.
Divorţul din motive temeinice
Divorțul din motive temeinice se poate înainta și doar de unul dintre soți, fără acordul celuilalt. În acest caz, judecătorul trebuie să constate culpa unuia sau ambilor soți și imposibilitatea continuării căsniciei în urma unor raporturi grav vătămate, care nu se pot remedia. La tribunal vor fi menționate motivele de divorț ce au la bază următoarele:
- Existenţa unor motive temeinice
- Existenţa raporturilor grav vătămate dintre soţi
- Imposibilitatea continuării căsniciei.
Cât costă divorțul la tribunal în 2024
Costul divorțului la tribunal se stabilește în funcție de taxa de timbru. Prețul variază în funcţie de motivul desfacerii căsătoriei, astfel:
- 200 de lei pentru cererea de divorţ întemeiată pe acordul soţilor (cererea ambilor soţi sau a unuia dintre ei acceptată de celălalt soţ);
- 100 de lei pentru cererea de divorţ din culpă, în cazul în care se solicită desfacerea căsătoriei întrucât raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi, astfel, continuarea acesteia nu mai este posibilă;
- 100 de lei pentru cererea de divorţ având ca motiv separarea în fapt a soţilor care a durat cel puţin 2 ani;
- 50 de lei pentru cererea de divorţ formulată de soţul a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Taxa de timbru pentru divorț se plăteşte anticipat, iar dovada achitării acesteia trebuie să fie ataşată la cererea de divorţ, împreună cu restul de acte necesare. Taxa pentru divorț se va achita fie la primăria de care aparține reclamantul (cel care depune actele de divorț), la direcția taxe și impozite locale, fie prin ordin de plată.
Dacă sunt întrunite toate condițiile necesare pentru desfacerea căsătoriei, se eliberează certificatul de divorț. În cazul în care unul dintre soți a optat pentru schimbarea numelui după divorț, cartea de identitate este anulată, prin tăierea colțului în care se află înscrisă perioada de valabilitate.
În ce condiții se clasează procedura de divorț
Potrivit Codului Civil, dosarul de divorț se poate clasa în una din următoarele situații:
- ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe la divorț
- înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție;
- înainte de finalizarea procedurii de divorț, intervine nașterea unui copil;
- înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând prin deces.
Vezi şi ce este un notar public și cu ce se ocupă acesta!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro