Actrița Sanda Toma a murit la 88 de ani. Când va fi înmormântată

Comentează
Actrița Sanda Toma a murit

Actrița Sanda Toma a murit la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 26 noiembrie, de către reprezentanții „Teatrului de Comedie”.

„Anunțăm cu regret încetarea din viață a actriței Sanda Toma, unul dintre membrii cei mai importanți ai familiei Teatrului de Comedie. (...) Cu fiecare om care ne părăsește se stinge o lume. Datoria noastră, a celor din teatru și a spectatorilor este aceea de a o reînvia cu fiecare amintire”, a fost anunțul făcut pe pagina de Facebook a Teatrului de Comedie, relatează Agerpres. Actrița a fost căsătorită cu actorii Dan Damian și Mihai Pălădescu.

De asemenea, reprezentanții Teatrului Național din București au transmis un mesaj despre moartea îndrăgitei actrițe.

„Anunțăm cu mare tristețe, plecarea minunatei actrițe Sanda Toma. A făcut parte din «generația de aur», cea mai valoroasă promoție pe care a avut-o facultatea de teatru și, implicit, teatrul românesc. Odihnească-se în pace!”, este mesajul transmis lumii teatrale de managerul Teatrului Național din București, Mircea Rusu.

Actrița Sanda Toma s-a stins din viață, noaptea trecută. „O adevărată stea a scenei de Comedie, și-a încântat publicul în ultimele decenii și pe scenele Teatrului Național din București, cu roluri de neuitat. Din partituri mici, Sanda Toma crea personaje de un comic viguros, fermecătoare, imposibil de uitat. Rămâne în memoria colegilor din Teatrul Național din București cu personaje precum Kate Keller din „Toţi fiii mei" de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, 2009-2019 (ultimul rol!), D-na Boudard din „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, 2004, Nevasta - „Comedie roşie” de Constantin Turturică, regia Alexandru Tocilescu, 2006 sau Maud Melrose - „Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002.

Primele sale apariții pe scena TNB au fost însă imediat după absolvirea Institutului, cu roluri ca Decebal din „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, regia Sică Alexandrescu, 1960, Nastia în „A treia patetică” de Nikolai Pogodin, regia Moni Ghelerter, 1959, Mirandolina, Dejanira în „Hangiţa” de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1958 și Mucky în „Siciliana” de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu.

Când va fi înmormântată Sanda Toma

"A mai căzut o stea! Colectivul TNB transmite condoleanțe tuturor celor apropiați! Trupul neînsuflețit va fi depus luni, 28 noiembrie, la Capela Cimitirului Sf. Vineri, iar înmormântarea va avea loc marți, 29 noiembrie, la ora 12:00, la Cimitirul Sf. Vineri", se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Teatrului Național I.L. Caragiale București.

Cine a fost Sanda Toma

Născută la 27 octombrie 1934, la București, Sanda Toma a urmat Institutul Sfânta Maria din strada Pitar Moș și, ulterior, Liceul Gheorghe Lazăr. Apoi, după oscilări și căutări între Politehnică și Litere, Sanda Toma intră la Institutul de Teatru I.L. Caragiale, pe care îl absolvă, la clasa profesoarei Aura Buzescu.

Debutează în 1956 la Teatrul Național din Craiova, instituție în care va juca până în 1958, urmând să revină în București, ca actor angajat al Teatrului Național până în 1960.

În 1961, la invitația lui Radu Beligan, intră în echipa Teatrului de Comedie unde, până în 1994 va fi un model de profesionalism, de conduită și de calitate umană. După rolul Diana din spectacolul de inaugurare a teatrului, Celebrul 702, Sanda Toma face parte din distribuțiile tuturor spectacolelor de succes ale Comediei: Umbra de Evghenii Șvarț, Troilus și Cresida de W. Shakespeare, regia David Esrig; Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw, regia Radu Penciulescu; Rinocerii de E. Ionesco, Cher Antoine de Jean Anouilh, O noapte furtunoasă de I.L Caragiale, Mutter Courage de B. Brecht, Trei Surori și Livada de vișini de A.P. Cehov - în regia lui Lucian Giurchescu, sau în Harold și Maude de Collin Higgins, regia Sanda Manu. Revine, în 2011, pentru rolul Celine din Învață-mă, Celine de Maria Pacome, regia Lucian Giurchescu.

La Teatrul Național din București a jucat în spectacole create de Sică Alexandrescu (Hangița de Goldonu, Titanic Vals de Tudor Mușatescu), Ion Finteșteanu (Tartuffe de Molière), Ion Cojar (Așteptând la Arlechin de Noel Coward) și Alexandru Tocilescu (Comedie roșie de Constantin Turturică).

În spectacolele regizorului David Esrig, Sanda Toma a primit confirmarea timpurie, dar și decisivă în teatru, prin elogiile aduse de însuși dramaturgul E. Ionesco cu prilejul reprezentației cu „Rinocerii” de la Teatrul Națiunilor din Paris. Nu au lipsit, desigur, elogiile celor mai importante reviste de specialitate din România și de peste hotare, iar definitoriu pentru arta actoricească a Sandei Toma rămâne titlul unui articol referitor la „Troilus și Cresida”, din revista pariziană „Arts”: „O lecție de teatru venită din România” (Gilles Sandier, Arts, 24 mai, 1965)

FOTO: Facebook/Teatrul de Comedie

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!