Acum 98 de ani s-a născut Corneliu Coposu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Corneliu Coposu s-a născut în localitatea Bobota, Sălaj, la 20 mai 1914, fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu, doctor în teologie, prieten şi collaborator al marelui om politic ţărănist Iuliu Maniu. Tatăl, militant active pentru revenirea Transilvaniei la patria-mamă şi votant, ca delegat la Marea Adunare de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918, al Unirii cu România, a fost închis de autorităţile austro-ungare, fiind acuzat de înaltă trădare.
Corneliu Coposu a urmat cursurile Colegiului Sf. Vasile din Blaj, după care, la numai 16 ani, a intrat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj. Înzestrat cu un fizic impresionant, la o înălţime de 1, 87 metri, el a devenit în această perioadă şi multiplu campion la haltere. În 1933, înfiinţează filiala Cluj a PNŢ şi e ales preşedinte la Tineretului Naţional Ţărănesc. În 1937 este acuzat de "lezmajestate" prin tăinuirea unor documente, în cadrul afacerii Skoda, când lideri ai ţărăniştilor au fost acuzaţi de corupţie. Coposu a fost condamnat la trei luni şi o zi de închisoare, pe care a ispăşit-o, însă, în condiţii speciale: avea aşternuturi personale, îşi putea procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner, iar uşa celulei nu era incuiată. Tot în 1937 este reformat medical din armată, ajungând la o greutate de 130 de kilograme, dar devine şi secretar personal, apoi şi politic, până în 1945, al preşedintelui PNŢ, Iuliu Maniu. În această calitate I s-a încredinţat cifrul secret al corespondenţei diplomatice prin care Opoziţia a negociat ieşirea României din alianţa cu Germania, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Imediat după război devine preşedintele PNŢ Sălaj şi promovat secretar al Delegaţiei Permanente, forul conducător al PNŢ. Între timp, în 1942, se căsătorise cu Arlette Marcovici, fiica unui general ce făcuse parte din primul guvern Iuliu Maniu.
A făcut 17 ani de temniţă comunistă
Instaurarea puterii comuniste a însemnat şi începutul unui calvar de decenii pentru Corneliu Coposu. La 14 iulie 1947 este arestat, împreună cu alţi fruntaşi ai PNŢ în aşa-numita „Înscenare de la Tămădău", când unui grup de lideri ţărănişti li s-a permis, aparent, să părăsească ţara la bordul unui avion, fiind în schimb arestaţi şi acuzaţi de trădare. Vreme de 9 ani, Coposu a fost ţinut în arest preventiv fără să fie judecat, pentru ca în 1956 să fie condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale". Următorii opt ani îi petrece într-un regim inuman de izolare şi exterminare, în penitenciarul din Râmnicu-Sărat, iar din 1962 în 1964 are domiciul forţat, în Valea Călmăţui, comuna Rubla, din Bărăgan. Doar excepţionala constituţie fizică, dar şi impresionanta putere morală îl fac să reziste, deşi la eliberarea lui, în 1964, era doar o umbră a bărbatului falnic de odinioară, ajungând la mai puţin de jumătate din greutatea avută înaintea arestării sale. Din păcate, doar un an mai târziu, în 1965, a murit soţia lui, Arlette, ea însăşi arestată şi acuzată de spionaj, într-un process înscenat, în urma căruia a fost condamnată la 14 ani de închisoare, ani care i-au măcinat iremediabil sănătatea.
A fost preşedintele PNŢ între 1990-1995
În urmatorii 25 de ani, până la prăbuşirea comunismului, Coposu va fi nevoit să lucreze ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplărie mecanică, fiind permanent hărţuit de Securitate. După decembrie 1989, reînfiinţează Partidul Naţional Ţărănesc al cărui preşedinte va fi până la moartea lui. A fost unul dintre iniţiatorii Convenţiei Democrate, o alianţă a partidelor de opoziţie menită să contracareze puterea de stânga condusă de Ion Iliescu. Din păcate, cel supranumit „Seniorul" moare la 11 noiembrie 1995, cu doar un an înainte de a vedea Convenţia ajunsă la guvernare. Peste o sută de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, la cimitirul Bellu Catolic. Pe de altă parte, el nu a fost nici martor, ulterior, al dezintegrării Conveţiei Democrate, dar şi a PNŢ, partidul abia trăgându-şi răsuflarea şi astăzi, în planul procentelor electorale. Insă, indiferent de soarta partidului său, Corneliu Coposu va rămâne figura emblematică a democraţiei româneşti din primii ani de după Revoluţie şi una dintre cele mai puternice figuri ale anticomunismului.
