Aderarea la UE trebuie să devină obiectivul pe termen mediu al Regatului Unit / Experți

Comentează
Londra, manifestanți pro-UE Sursa foto: Profimedia

Revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană trebuie să devină obiectivul pe termen mediu al Guvernului britanic, recomandă Institutul pentru Studii privind Politicile Publice (IPPR), un grup de reflecție influent, relatează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că la summitul UE - Regatul Unit, programat pe 20 noiembrie, la Bruxelles, va prezenta scenariile referitoare la relațiile viitoare între Londra și blocul comunitar, una dintre opțiunile probabile fiind readerarea la Uniunea Europeană.

Regatul Unit trebuie să facă parte dintr-un proiect de anvergură pentru a se menține ca putere

Într-un raport publicat luni, IPPR notează că schimbările produse în politica mondială în ultimul deceniu înseamnă că Regatul Unit ar trebui facă din aderarea sa la UE drept un obiectiv pe termen mediu.

„Lumea pentru care Marea Britanie și-a construit strategia post-Brexit nu mai există. Intrăm într-o epocă în care puterea economică, influența politică și securitatea depind tot mai mult de anvergură, iar Marea Britanie nu poate crea această anvergură pe cont propriu”, afirmă directorul executiv al IPPR, Harry Quilter-Pinner.

Britanicii vor din nou în UE

În opinia sa, o eventuală aderare a Marii Britanii la UE ar trebui să fie pregătită minuțios, prima etapă constând în cooperarea în domeniile apărării și manufacturier.

„Există o opțiune care este cea mai bună pentru relația Regatului Unit cu Europa - aderarea la UE. Aceasta nu înseamnă anunțarea unui alt referendum mâine, ci a începe să lucrăm pentru a ne deplasa către această destinație, construind sprijin politic acasă și în Europa”, subliniază Quilter-Pinner.

La un deceniu de la Brexit, raportul IPPR arată că acum există apetit pentru aderarea la UE în rândul opiniei publice britanice. Sondajele realizate în luna iunie de Persuasion UK pentru IPPR indicau faptul că 52% dintre britanici susțin readerarea la Uniunea Europeană, în timp ce doar 29% se opun acestui scenariu.

Brexitul, influențat de trolii și boții ruși

Andy Burnham, care a preluat postul de prim-ministru în iulie şi a declarat luna trecută că ar putea lua în considerare reintegrarea Marii Britanii în Uniunea Europeană, este primul șef al Guvernului britanic care recunoaște deschis că există dovezi ale interferenţei ruse în referendumul privind Brexitul.

„Când am ajuns la Downing Street, am pus întrebarea: a existat o interferenţă din partea Rusiei în referendumul din 2016? Şi am primit un răspuns clar: da, a existat”, a declarat Burnham într-un interviu acordat podcastului „The Rest Is Politics”.

Comentariile lui Burnham se deosebesc de cele ale fostului prim-ministru conservator Boris Johnson, care a militat pentru ieşirea din UE, notează Reuters.

În 2016, britanicii au votat cu 52% faţă de 48% în favoarea ieşirii din UE, aruncând ţara în cea mai gravă criză politică de după cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Burnham a făcut apel către alegătorii din democraţiile europene să se informeze mai bine în legătură cu eforturile Rusiei de a perturba viaţa politică a ţărilor lor.

„Vreau să spun că este important ca aceste lucruri să fie consemnate clar acum şi cred că acest lucru îi va ajuta pe alegătorii din Germania şi Franţa să înţeleagă că o parte din această politică este instigată de duşmanii noştri, şi anume Rusia”, a spus premierul britanic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai mulți pietoni așteptând la o trecere de pietoni pe o vreme ploioasă și rece, adăpostindu-se sub umbrele colorate și purtând haine groase.
14:09
Vreme caldă, apoi răcire, ploi și vânt puternic. Prognoza meteo ANM pentru perioada 19 octombrie-1 noiembrie 2026
Colaj din două cadre: în stânga, o persoană care își face un selfie purtând o cască tactică militară, mască de camuflaj și ținând un cuțit, iar în dreapta, o mulțime de oameni adunați în fața unei școli lângă o ambulanță parcată.
13:29
Atacul de la școala din Bistrița, analizat de psihologul Radu Leca: „Spațiul virtual a fuzionat cu realitatea. A fost calculat și cu sânge rece”
MONDEN
Mara Banica prezentatoare TV
14:12
Mara Bănică, intervenție estetică la nivelul feței. Primele imagini. „Da, da, eu sunt! M-am dus să fac o magie”
Laura Cosoi si Cosmin Curticapean
13:49
Locul spectaculos din Creta unde au ajuns Laura Cosoi și soțul ei pe poteci abrupte: „A meritat efortul”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
07:35
Au început audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Luca Niculescu. Florin Barbu a primit aviz favorabil
Kelemen Hunor, șeful UDMR
13:09
UDMR suține Guvernul Niculescu. Kelemen Hunor: „Costul energiei a crescut, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutor”
Ultimele știri
Analiză
14:30
Calculele dinaintea învestirii Guvernului Niculescu: cu ce scor trece de Parlament cabinetul PSD cu premier independent
14:29
Ucraina nu a fost avertizată din nou în legătură cu rachetele lansate de ruși, iar Donald Trump o forțează spre capitulare, acuză Volodimir Zelenski
14:26
De unde pot ridica șoferii din București permisele și taloanele reținute, din 19 octombrie. Ghișeele s-au mutat
Exclusiv
14:19
Cum s-a schimbat viața lui Jo după ce a apărut în serialul „Fără urmă” de la PRO TV: „Sunt foarte bună”
TRENDING
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
07:46
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și vânt cu rafale de până la 120 km/h
18 oct.
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Accident Mercedes VLE SAlon Auto Paris
13:46
Un copil a pornit un Mercedes VLE electric de lux de peste 130.000 de euro și l-a izbit de un zid, la Salonul Auto de la Paris / VIDEO
Fructe și legume de toamnă
13:37
Ce poți face cu cojile de mere, semințele de dovleac și resturile de legume
O femeie care pune mâna pe un calorifer
09:45
Cum crești temperatura din casă cu 5 grade folosind o banală folie de aluminiu lângă caloriferul călduț
Imagine dintr-o sală de fitness, cu mai mulți oameni antrenându-se la diverse aparate
06:00
Cum să vă verificați vârsta biologică acasă în 30 de secunde cu „testul scaunului”
O femeie care scrie pe un laptop. Pe ecran este accesat ChatGPT
05:30
Sfaturile de la ChatGPT au costat un turist 5.000 de dolari. „Am fost taxat cu 111 dolari pentru două cutii de rahat turcesc”
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Șantierul Naval Mangalia Sursa foto: Hepta
12:13
Prima reacție a Rheinmetall după preluarea Șantierului Naval Mangalia: ce planuri are compania germană
Elena Sumanariu
11:35
O doctoriță româncă a plecat în vacanță, dar a ajuns să salveze un bărbat prăbușit în aeroport, în Miami. Cine este Elena Sumanariu, medicul devenit erou, și ce recompensă a primit
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
18 oct.
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat cât va rămâne președintele PNL și dacă va candida la prezidențiale în 2030
Rezultatele Loto. Numerele câştigătoare extrase la Joker, Noroc, Loto 5/40
18 oct.
Marele premiu la Joker, de peste 10 milioane de lei, a fost câștigat: Cât a costat biletul jucat online
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială