UPDATE 15:25: Femeia, care și-a înjunghiat propria fiică, a fost reținută de polițiști, la aproape jumătate de oră de la comiterea faptei. Ea a hoinărit pe străzi și a fost depistată de oamenii legii care au instituit filtre în zonă. Surse din rândul anchetaorilor au precizat că femeia, care ar avea probleme psihice, a folosit un cuțit de bucătărie cu care și-a înjunghiat fiica în zona genunchiului. Adolescenta a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, iar, potrivit medicilor, este în afara oricărui pericol. Femeia urmează să fie supuse unei expertize medico-legale pentru ca medicii să stabilească dacă ea a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Dacă se dovedește că a fost conștientă, ea riscă să ajungă la închisoare pentru tentativă de omor. În caz contrar, ea ar putea fi internată într-o clinică de psihiatrie.


Scandalul a izbucnit, miercuri, în jurul prânzului, în cartierul Solidarității din Satu Mare, notează portalsm.ro. Vecinii au fost alertat Poliția, după ce au găsit-o pe o adolescentă de 17 ani într-o baltă de sânge.

Fata le-ar fi spus că a fost înjunghiată de propria mamă, care apoi a fugit de la fața locului. Victima, însoțită de tatăl ei, a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Satu Mare.

Potrivit vecinilor, femeia, în vârstă de 46 de ani, care și-a înjunghiat fiica, ar avea probleme psihice. Agresoarea este căutată acum de polițiști în tot orașul.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, conform sursei citate.

În noiembrie 2009, o adolescentă de 17 ani din satul Utvin, judeţul Timiş a fost ucisă cu patru lovituri de cuţit chiar de mama ei, care avea probleme psihice. Cuprinsă de remuşcări, femeia s-a aruncat apoi în haznaua din curte.

sursă foto: portalsm.ro


Citește și EXCLUSIV România, pe harta lumii în privința mașinilor care se conduc singure. Continental angajează la Timișoara ingineri care să dezvolte sisteme autonome


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.