Trei tineri din localitatea Păun au fost arestaţi pentru 30 de zile fiind acuzaţi de viol, complicitate la viol sau lovire şi alte violenţe. Mihai N. în vârstă de 16 ani, Constantin R. şi Sebastian Z. au fost încarceraţi pentru o faptă pe care ar fi comis-o acum aproape o lună. Victima a fost iubita minorului, relatează ziaruldeiasi.ro.

Fata de 17 ani, a mers, la finele lunii iunie, la o petrecere la iubitul ei din Păun și a rămas în locuința acestuia câteva zile. După ce a plecat şi-a uitat telefonul în locuința iubitului. Pe 8 iulie, a mers să îşi ia telefonul, dar iubitul i-a cerut să facă sex cu cei doi prieteni ai acestuia. Fata s-a opus, potrivit datelor din anchetă, fiind lovită puternic de către unul dintre agresori şi violată de ambii adulţi.

Minora nu a povestit prin ce a trecut nimănui, dar o prietenă a observat vânătăile de pe față după câteva zile. Atunci fata a sunat-o pe mama ei, care munceşte în străinătate, şi i-a povestit ce a păţit fiica ei. Femeia a ajuns în țară pe 27 iulie și a mers la Poliţie unde a formulat plângere penală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații