Mănăstirea Hodoş-Bodrog este cel mai mare loc de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi din vestul ţării, iar mănăstirea îşi sărbătoreşte şi hramul pentru Adormirea Maicii Domnului. Aici vin şi credincioşi din alte ţări. Slujbele încep duminică, la ora 09:00, iar la ora 19:30 se va oficia Procesiunea “Drumul Crucii”. Credincioşii parcurg în total 4 km şi se opresc la cele 14 cruci de pe drumul crucii, unde aprind lumânări şi se roagă. Drumul Crucii reprezintă drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs cu Crucea în spate, urcând Dealul Golgotei şi făcând cele 14 popasuri. La ora 22:00 se va oficia Sfântul Maslu, iar la ora 23:30 Prohodul Maicii Domnului. Luni, slujbele încep la ora 02:00 cu Sfânta Liturghie, la ora ora 07:00 se va oficia Sfântul Maslu, la ora 09:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar la ora 09:30 – Sfânta Liturghie Arhierească, potrivit Mediafax.

Mănăstirea Hodoş-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, iar informaţiile unor istorici vorbesc despre existenţa unor călugări greci încă din secolul al XI-lea.

Mănăstirea Basilica Papală Maria Radna este cel mai mare loc de pelerinaj din vestul ţării pentru credincioşii catolici şi de alte religii. Aici vin şi credincioşi din alte ţări, iar slujbele sunt oficiate în mai multe limbi.

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări
EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

Aproximativ 15.000 de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Maria Radna.

Adormirea Maicii Domnului. Luni, slujbă de aproape 12 ore

Luni, 15 august, slujbele încep la ora 7.30 dimineaţa, iar sfânta liturghie solemnă va fi oficiată, cu începere de la ora 11, în limbile română-mahiară-germană de către ES Monseniorul Martin Roos, Episcop de Timişoara. Slujbele continuă până după ora 19.

În cele trei zile de pelerinaj pentru Adormirea Maicii Domnului, la Maria Radna au loc şi două concerte inedite. „Sâmbătă avem un concert de trompetă. Şi anul trecut a avut loc acest concert şi era foarte bine primit. Sperăm că şi în acest an mulţi vor veni, în special din rândul tinerilor care sunt interesaţi de această muzică religoasă. De aceea şi începem abia la ora 21 acest concert. Luni, la ora 17, un concert de muzică meditativă, susţinut de Gheorghe Iovu din Timişoara, care deja vine de ani de zile aici la Maria Radna şi are deja un public care întradevăr de fiecare dată şi vine şi asistă la acest concert”, a mai declarat, preotul paroh al Basilicii Papale Maria Radna, Andreas Reinholz.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Playtech.ro
Andreea Bălan l-a luat la mișto pe George Burcea. Incredibil ce a spus despre rolul care i-a adus celebritatea
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
FANATIK.RO
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2023. Berbecii au nevoie de seriozitate, ca să poată fi sinceri cu ei, să poată face pași importanți înainte către rezolvare