„Am venit și eu să-mi exprim opinia în mod democratic, civilizat, calm. Opinia mea și a multora dintre noi este că Georgescu e un trădător de țară plătit de Rusia, care a stat la Viena 10 ani fără să aibă niciun loc de muncă decât banii primiți la plic, că este un securist de modă veche, sprijinit de cei din securitatea veche, românească și rusească, și austriacă și de cine o mai fi el. Și ar putea să aibă bunul-simț și el, și George Simion, și ceilalți politicieni ca de Ziua Națională să ne respecte și să lase sloganurile acasă”, a spus bărbatul.

Și a continuat: „Pentru că mi-am exprimat această opinie în mod civilizat, calm, așa cum și-o exprimau și ei, am fost bătut, agresat, împins de femei, de bărbați, după cum se poate vedea. Mi-au dat palme, pumni. Am depus și o plângere la poliție în acest sens, în speranța că făptuitorii vor fi pedepsiți că au recurs la violență”.

Adrian Bazavan a adăugat că forțele de ordine au intervenit „în 30 de secunde”, altfel „cine știe ce mi se întâmpla, erau mulți susținători care erau agresivi”.

Călin Georgescu, cel care a câștigat surprinzător turul 1 al alegerilor prezidențiale de anul trecut și care a fost trimis în judecată în două dosare, a fost prezent la Monumentul Unirii de la Alba Iulia, unde Bazavan i-a strigat de mai multe ori „Marș la Moscova!”.

După câteva secunde în care a spus același lucru, bărbatul a fost bruscat de simpatizanţii lui Călin Georgescu, care l-au acuzat că este instigator şi i-au cerut să părăsească zona. „Vă păcăleşte şi vă manipulează”, le-a spus el celor care îl aşteptau pe Georgescu. Mulţimea însă a strigat: „Unitate naţională!”, „România, trezeşte-te!”, „Călin, te iubim!” și „Călin Georgescu este președinte”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.